Două nave rusești, lovite de forțele ucrainene

Două nave rusești, lovite de forțele ucrainene
Evaluaţi acest articol
(37 voturi)

Armata ucraineană a anunţat duminică că a lovit două nave ruseşti în timpul unui atac asupra oraşului-port Sevastopol din Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, relatează AFP.

"Forţele armate ucrainene au reuşit să lovească navele amfibie Iamal şi Azov, precum şi un centru de comunicaţii şi alte infrastructuri ale Flotei ruse de la Marea Neagră", a anunţat Centrul de comunicaţii al forţelor armate ucrainene într-un comunicat.

Sâmbătă seară, Rusia a anunțat că a respins atacul a zece rachete ucrainene care a vizat orașul Sevastopol. Un copil şi o femeie au fost răniţi de resturi de la rachetele doborâte, care au deteriorat mai multe clădiri rezidenţiale, a declarat Mihail Razvojaev, guvernatorul oraşului Sevastopol.

Peninsula Crimeea este vizată în mod regulat de armata ucraineană cu ajutorul rachetelor şi dronelor, deoarece este importantă pentru logistica forţelor ruse care ocupă sudul Ucrainei. La începutul lunii ianuarie, şeful Serviciilor de informaţii militare ucrainene (GUR), Kirill Budanov, a afirmat că atacurile ucrainene împotriva Crimeei se vor intensifica.

Citit 736 ori Ultima modificare Duminică, 24 Martie 2024 15:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.