Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), afiliat la Blocul Național Sindical (BNS), a declanşat greva generală, pe motiv că 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie. Sindicaliștii cer creșterea cu 400 lei net a salariilor angajaților şi creșterea sporului de loialitate. Odată cu ...

Personalul medical iese în stradă de ziua lui

Duminică, 10 Martie 2024 18:04 | Publicat în SĂNĂTATE
Ample manifestări de protest au fost anunțate de Federația ”Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) în cursul zilei de luni, 11 martie, acțiunile la care se vor a fi mobilizați circa 5.000 de angajați din sistem urmând să aibă loc în Capitală. Conform programului anunțat de Federație, punctul de plecare al protestelor va fi Piața Victoriei, unde, începând cu orele 11,00, va avea loc primul miting al Sănătății. Mișcarea sindicală va continua, de la orele 12,00, cu ...
Fermierii cehi au aruncat joi bălegar în faţa clădirilor guvernamentale şi au blocat străzile din Praga cu tractoarele, reluând solicitările pentru mai mult sprijin din partea statului, reducerea birocraţiei şi oprirea importurilor ieftine în Uniunea Europeană, informează Reuters. În mai multe ţări din Uniunea Europeană, fermierii au ieşit pe străzi în ultimele săptămâni, nemulţumiţi de obstacolele birocratice, măsurile UE destinate combaterii schimbărilor climatice, p ...

Incendii, petarde şi haos la Bruxelles

Joi, 01 Februarie 2024 17:01 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Incendii, fum, sunete de petarde, ouă aruncate în Parlamentul European, tractoare şi forţe de poliţie au transformat, joi, centrul capitalei belgiene, aflate sub asediul fermierilor, într-o adevărată scenă de război, informează News.ro. Fermierii au descins la Bruxelles pentru a face presiuni asupra liderilor Uniunii Europene, dorind să-i ajute cu taxele, creşterea costurilor şi importurile ieftine, în timp ce aceştia s-au reunit pentru a discuta despre ajutorul acordat Ucrainei. ...
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) salută orice "protest democratic, fără implicarea factorului politic şi fără anarhie", precizând însă că nu este organizator al manifestaţiilor din aceste zile şi nici nu a participat la întâlnirile cu guvernul, potrivit unui comunicat de presă al organizației. "Soluţia este continuarea dialogului cu autorităţile. Scopul nostru este să obţinem modificări legislative în favoarea românilor ş ...