În premieră, pensii întârziate din cauza grevei poștașilor

În premieră, pensii întârziate din cauza grevei poștașilor
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), afiliat la Blocul Național Sindical (BNS), a declanşat greva generală, pe motiv că 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie. Sindicaliștii cer creșterea cu 400 lei net a salariilor angajaților şi creșterea sporului de loialitate.

Odată cu declanșarea grevei generale, nimic n-a mai mișcat în serviciile poștale. Conducerea Companiei Naționale Poșta Română a reacționat, încă de duminică seară, printr-un contracomunicat, în care afirma că escaladarea conflictului de muncă e una artificială şi dădea asigurări că pensiile vor fi distribuite la termen, în pofida protestului.

Ideea conducerii Poștei Române pentru a dezamorsa situația a constat, de fapt, în trimiterea de la București a unor spărgători de grevă. Sindicaliștii au semnalat astfel de situații la HUB-ul Logistic și Curierat Regional Cluj al Poștei Române, precum și la Oficiul Poștal Târgoviște. După scandalurile de rigoare, se pare că lucrurile s-au calmat.

La Galați, unde peste 90% dintre salariați au semnat pentru grevă, nu s-au înregistrat astfel de „interferențe” de la București, iar activitatea a fost total oprită, ne-a informat liderul SLPR Galați, Adrian Tatu.

„Conflictul de muncă a fost declarat la ITM, poștașii au întrerupt tot lucrul în județul Galați. Nu au fost evenimente de genul celor semnalate în alte orașe. Negocieri la București au fost inclusiv duminică, dar varianta cu care a venit conducerea a fost de 200 de lei în plus de la 1 iulie, dată de la care oricum va crește salariul minim pe economie. Noi cerem majorare salarială aplicată la minimul pe economie care vine din iulie, cerem acordarea la maximum a sporului de loialitate pe care îl solicităm încă din 2019 pentru cei cu vechime de peste 25 de ani și cerem semnarea contractului colectiv de muncă. În Poșta Română nu există CCM de la 31 ianuarie, nu avem nicio protecție socială”, ne-a declarat liderul de sindicat al poștașilor gălățeni.

Situația este dinamică – un termen la modă. Luni, la ora 16,00, erau programate negocieri la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu participarea unei delegații BNS și a managementului Poștei Române.

Cert este că zeci de mii de români care așteptau să primească, pe 1 ale lunii, pensia prin factorii poștali nu au primit-o. Nu a fost zi declarată nelucrătoare, nici vreo sărbătoare națională, nici Paștele ortodox și nici Crăciun, a fost greva poștașilor. Prima dată în istorie când pensiile au întârziat din acest motiv.

Citit 2399 ori Ultima modificare Marți, 02 Aprilie 2024 19:56

4 comentarii

  • postat de Cristi
    Marți, 02 Aprilie 2024 14:59
    5.2.209.***
    Furnicutele harnicute de la Posta ce puteau sa faca? Doar sa foloseasca sanatatea si stomacul pensionarilor (persoane dezavantajate) ca unealta de santaj in disputa cu guvernul, dpmdv este atac la siguranta nationala si trebuie intocmit dosar penal tuturor responsabililor pentru aceasta infractiune.
    6
    5
  • postat de Mario
    Marți, 02 Aprilie 2024 13:24
    89.137.136.***
    Din păcate,pensionarii sunt victime colaterale,dar celor de la poștă ar tb să li se mărească lefurile clar și primii responsabili sunt cei din guvern,care sub pretextul că nu mai sunt bani,n o fac,ii duc cu zăhărelul pe oameni,oricum sunt în pericol să zboare toți de la putere anul ăsta...
    0
    11
  • Marți, 02 Aprilie 2024 09:01
    5.2.209.***
    Greva postasilor o inteleg si o accept in contextul in care acesti oameni traiesc cu minimul necesar. Nu concep insa greva medicilor ce se lafaie in salarii nesimtite si aproape zilnic aflam cata spaga se plimba prin spitalele noastre. Despre actul medical, mai bine sa nu avem nevoie de el ca e jale
    2
    28
  • postat de marr
    Luni, 01 Aprilie 2024 21:07
    86.124.202.***
    Lucratorii Postali cu salariul mic/minim VS activistii de partid ( actualii politicieni - magistrati ) cu MegaSalarii si toate sporurile imaginabile .
    Ne intoarcem incet-incet la beneficiile oferite de PARTID , inainte de 89' ?
    4
    46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.