Nu mai pot răsări, nu mai ştiu să apun:
uite, stau spânzurat de-o amiază schiloadă,
vine ochiul de sfinx pe-o nuia de alun,
lupii vin (plictisiţi) să mănânce zăpadă!
Dacă dorm, nu visez să cobor pe pământ,
ca un înger smintit, cu aripi de şindrilă...
mi se pare că-s viu, mi se pare că sunt
„î” din „a” inutil şi-nvelit cu argilă!
Uneori, nu-ndrăznesc să rostesc un cuvânt
şi mă fac surdomut şi naiv, chior mă fac...
mi-i la fel de urât, dacă stau lângă sfânt...
mi-i la fel de frumos, dacă stau lângă drac!
Alteori, îndrăznesc să mai am orizont:
nişte vulturi flămânzi, nişte lanţuri egale...
piramidele cad (voluntare) pe front,
lupii vin (omnivori) să mănânce vocale!
