Două evenimente rutiere aproape identice au avut loc în Galați și s-au soldat cu rănirea a patru femei, care au căzut în gol cu tot cu mașinile în care se aflau
Diferența dintre cele două accidente a fost că unul a fost provocat de un șofer octogenar, în timp ce al doilea a avut drept cauză o defecțiune tehnică.
Primul accident s-a produs la Schela, la intersecția DJ 251 cu un drum comunal, după ce mașina condusă de o tânără de 19 ani a fost lovită de un autoturism al cărui șofer, un bărbat de 84 de ani, care venea dinspre satul Negrea pe drumul secundar, nu a acordat prioritate în intersecția cu drumul județean. În urma impactului, mașina condusă regulamentar de șoferița începătoare a fost proiectată în parapetul podului, peste canalul pentru ape pluviale, aflat în imediata apropiere, unde a căzut în gol circa patru metri. Șoferița și o altă tânără, de 26 de ani, aflată pe scaunul din dreapta, au fost rănite și duse la spital pentru investigații și îngrijiri medicale, în timp ce autoturismul avariat total a fost scos cu o macara de sub pod.
Al doilea eveniment s-a petrecut pe DN 25, la ieșirea din Vameș către Tecuci. O explozie la unul dintre pneurile mașinii conduse de o femeie de 60 de ani a făcut ca șoferița să nu mai poată stăpâni direcția. Mașina s-a izbit de bara metalică aflată pe partea dreaptă a podului, după care a derapat pe contrasens, a rupt bara din stânga pe o lungime de aproape 14 metri și a plonjat de pe pod, de la aproape cinci metri înălțime. Impactul foarte violent a distrus mașina și le-a provocat leziuni grave atât șoferiței, cât și unei femei de 42 de ani, pasageră pe locul din dreapta. Amândouă au fost duse la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
În ambele cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili circumstanțele exacte în care s-au produs evenimentele.