La volan, fără a deține permis de categorie corespunzătoare

La volan, fără a deține permis de categorie corespunzătoare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere nu îi dădea acest drept, va răspunde penal pentru curajul de care a dat dovadă

Astfel, pe 06 martie a.c., dis-de-dimineață, un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localității Frumușița, a oprit pentru un control, un ansamblu rutier, condus de către un bărbat, cetățean român, de 24 de ani. Ansamblul rutier era format dintr-un autoturism marca Land Rover și o remorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în România.

Cu ocazia efectuării controlului, șoferul a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile române, valabil pentru categoriile AM, B1 și B, dar nu și pentru categoria BE, necesară conducerii ansamblului rutier respectiv. Deși acesta nu s-a informat corespunzător și complet în prealabil crezând că deține drept de a conduce un astfel de ansamblu rutier doar cu categoria B, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care vor fi dispuse.

Citit 6017 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Martie 2024 16:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.