* Campania „Vieţii libere” de acum trei ani părea să aducă lacul în atenţia specialiştilor * După o încercare nereuşită de concesionare, Brateşul este astăzi mai aproape de dezastru ca oricând *
Brateşul, fostul mare lac din coasta Galaţiului ce se-ntindea dinspre sud până hăt departe spre nordul judeţului, este acum o jalnică întindere de apă, adâncă până la genunchi, cu fundul şi canalele drenoare colmatate şi, din păcate, în continuare, fără nicio perspectivă.
Distrugerea uriaşei întinderi de apă din acest colţ de lume a început în momentul când conducerii comuniste i s-a năzărit că e musai să fie secat în mare parte şi terenurile de sub ape să fie redate agriculturii.
Asta s-a şi întâmplat, apele fiind obligate să se înghesuie, între diguri înălţate artificial, într-o suprafaţă de numai 2040 de hectare, adică atât cât este şi acum.
O vreme, Brateşul a constituit un suport pentru ceva producţie piscicolă, dar după falimentul societăţii gălăţene „Piscicola” a decăzut. A încăput pe mâna braconierilor, peştele din apele încă bogate în asemenea vieţuitoare fiind vămuit sistematic şi iremediabil.
Din timp în timp, noi, „Viaţa liberă”, am încercat, prin susţinute campanii publicistice, stârnirea interesului pentru o întindere odată plină ochi cu apă, elementul primordial al vieţii pe pământ.
E vorba de interesul acela prin care s-ar fi putut face ceva pentru Galaţi, pentru gălăţeni, pentru iubitorii de natură din acest colţ de lume. Tocmai de aceea, în toamna anului 2006, am abordat publicistic problema Brateşului, tratând-o apoi sub toate aspectele.
Ancheta în serial publicată atunci, am intitulat-o „Paradoxurile oraşului dintre ape – Brateşul, de la agonie la speranţă”.
Am reuşit, spunem noi, să creăm o undă de şoc, adunând la o dezbatere pe tema Lacului Bateş, profesori universitari specialişti în piscicultură, acvacultură de la Universitatea „Dunărea de Jos”, ingineri specialişti în diguri de la ANIF, piscicultori, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi cadre din consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol.
Mai aproape de dezastru
Rezultatul zbaterilor de acum trei ani era dătător de speranţă. Toţi, absolut toţi cei pe care i-am reunit laolaltă sau pe rând la dezbaterile pe tema Brateşului au venit cu idei, cu soluţii, pornind de la realitatea că Brateşul reprezintă încă, aşa hăcuit cum e, un bazin cu un uriaş potenţial piscicol, dar şi de agrement.
În plus, graţie stării în care se află de când apele au fost îngrămădite şi încorsetate între diguri, Brateşul constituie un polder la vreme de inundaţii, putând prelua apele aduse de Chineja, putând compensa debitele de pe canalul Ghimia, digurile împrejmuitoare având, în acelaşi timp, şi rol de apărare în faţa viiturilor.
După trei ani, praf şi pulbere
Ce să vă spunem acum, după exact trei ani de la iniţiativa din toamna anului 2006? Vă putem spune că, privit printre culorile ruginii ale toamnei, Brateşul e o ruină, dacă se poate spune aşa ceva despre o întindere uriaşă de ape.
Asta e realitatea. De soarta bunelor intenţii s-a ales praful. Tocmai de aceea am inversat termenii din titlul de acum trei ani, spunând că Brateşul a luat-o la vale de la speranţă spre agonie…
Concesionare, în zadar
L-am întrebat zilele trecute pe inginerul Grigore Mihalache, piscicultor cu vechi state de serviciu, care a apucat chiar să lucreze la fosta mare fermă piscicolă de la Brateş, care mai e starea lacului.
„E la fel ca înainte mi-a răspuns dumnealui, adică, în continuare, Brateşul e la discreţia braconierilor, ba poate şi mai rău. După cum ştiţi, noi am încercat după 2006, printr-o asociere în participaţiune în cinci, să facem ceva ca Brateşul să devină măcar un mare producător piscicol”.
„Din păcate, o parte din cei cinci n-au fost serioşi, n-aveau decât gândul de a pune mâna, repede, pe câteva milioane de euro…”.
S-a încercat concesionarea Lacului Brateş, întrucât unul dintre cei cinci asociaţi, Stelian Rusu, trecut acum în lumea umbrelor, deţinea activele fostei societăţi „Piscicola” Galaţi.
Pe baza acestor active deţinute de Stelian Rusu, cu contribuţia inginerului Grigore Mihalache şi, după unii cu ajutorul sforilor trase de alţi doi asociaţi de la Bucureşti cu mare influenţă şi putere, s-a reuşit concesionarea prin atribuire directă.
Trebuiau obţinuţi în jur de patru milioane de euro din fonduri europene, conform uneia din părţile asociate sau din vânzarea concesiunii către un arab după o altă parte a asociaţilor.
Cert este că, aşa cum s-a întâmplat de „n” ori în economia de piaţă românească, cei cinci asociaţi s-au învrăjbit între ei şi asocierea s-a pulverizat în cele din urmă. Nu fără lupte intestine, nu fără presiuni, nu fără tot felul de intimidări, ameninţări, după cum aveam să aflăm.
Apele puţine ale Brateşului au rămas pe acelaşi fund de lume colmatat, între aceleaşi diguri degradate, peştele aproape că nu mai există, deşi braconierii încă mai încearcă marea cu degetul.
Nu ştiu dacă aţi înţeles bine, Brateşul e acum într-o stare şi mai jalnică decât a fost înainte de a fi luat în concesiune. Nu s-a făcut nimic pentru această fostă mare întindere de ape şi nici nu sunt perspective.
Investitorii aceia serioşi care să facă infuzia de capital necesară, care să aibă răbdare câţiva ani buni până a ajunge la ceva profit nu se mai văd deloc la orizont.
Despre diriguitorii locali, pe care ar trebui să-i doară că au în coasta Galaţiului un asemenea loc cu un potenţial uriaş, lăsat în paragină, nici nu mai merită să vorbim. Între timp, Brateşul agonizează.
Vom reveni cu opiniile câtorva dintre cei care au încercat să facă ceva prin acea concesiune, dar şi cu părerea specialiştilor în îmbunătăţiri funciare, care au puterea să recunoască o realitate cumplită.
Pentru dumnealor, Brateşul n-a fost niciodată o prioritate, pentru că sunt altele la rând, pentru că nu sunt bani. Şi nici idei şi nici intenţii de atragere a unor fonduri. Nimic. Trist, dar adevărat.
Explicaţii foto:
1- Brateşul astăzi
2 - Brateşul acum trei ani
