Schimbare de director la Casa Studenţilor. Dinu Gându pleacă în Argentina

Schimbare de director la Casa Studenţilor. Dinu Gându pleacă în Argentina
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În viaţa lui Dinu Gându, gălăţeanul de 38 de ani care din 1998 este preşedintele Consiliului de Administraţie, iar din 2004 directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi începe, de astăzi, o nouă etapă, odată cu plecarea în Argentina. El consideră că şi-a îndeplinit misiunea.

„Mi-am promis, în 2004, că voi rămâne la Casa Studenţilor până când noul sediu va fi gata. La începutul lunii august am primit şi ultimul element care ne mai lipsea, un generator de curent, astfel că pot să spun că m-am ţinut de cuvânt”, povesteşte Dinu.

Mulţumirea sa vine din faptul că numărul studenţilor care intră, anual, în instituţia pe care a condus-o a crescut de la 1.000 în 2004 la 120.000 în ultimul an.

Şi dacă, acum şapte ani, Casa Studenţilor din Galaţi organiza un singur festival naţional (cel de folk), în prezent numărul acestora a crescut la 8, iar numărul premiilor obţinute, numai în ultimul an, de studenţii gălăţeni la concursurile naţionale este de 31.

Director interimar, până în luna septembrie, când se va organiza concurs pentru ocuparea postului este Cristian Mortu, contabilul şef. 

„Dacă regret ceva, e faptul că nu voi prinde aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Casei Studenţilor, în toamna acestui an”, spune Dinu Gându.

După ce a absolvit Facultatea de Nave în 2001, el  a mai urmat cursuri de Management politic la Strasburg şi la Bucureşti, până în 2005, iar după aceea a absolvit şi Institutul Diplomatic Român (în 2008). Oriunde va ajunge, Dinu Gându a promis că va lua cu el fularul,  tricoul şi dragostea pentru Oţelul Galaţi.

„Rămân gălăţean, iubesc oraşul şi echipa de fotbal şi îmi doresc ca atunci când voi reveni acasă să găsesc un alt primar, care să facă ceva pentru oamenii de aici”, ne-a mărturisit Dinu Gându.

Îi promitem că va rămâne în gândurile noastre şi îi dorim ca etapa pe care o începe astăzi să fie una de succes.

Citit 4717 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.