Inspectorii şcolari s-au pus cu burta pe proiecte

Inspectorii şcolari s-au pus cu burta pe proiecte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Educaţiei a anunţat că 25 la sută dintre posturile din inspectoratele şcolare din toată ţara urmează să fie reduse cu data de 1 septembrie.

Conducerea ISJ Galaţi susţine că a prevăzut din timp această problemă şi că s-au luat nişte măsuri, astfel încât niciun angajat să nu rămână şomer.

„Avem două posturi de inspectori care se vor reduce prin ieşirea la pensie a unor oameni. Este vorba de Cornelia Mateiţă şi de Mihaela Lichiardopol. Noi am făcut reduceri drastice şi anul trecut când în alte inspectorate s-a tăiat cu milă”.

„Există şi o altă soluţie, astfel încât să păstrăm oamenii, pentru că avem nevoie de ei. Am aplicat pentru trei proiecte, din care urmează să se finanţeze posturile câtorva inspectori. Pentru unul deja se semnează contractul, în valoare de 800.000 de euro, pe formare profesională”.

„Pentru un alt proiect, tot de formare profesională, în valoare de 5 milioane de dolari suntem prima rezervă, iar pentru al treilea de-abia s-au depus documentele, aşteptăm verdictul”.

„Soluţia a fost aplicată şi de alte inspectorate din ţară. De exemplu, Brăila are deja patru inspectori care-şi primesc salariile prin intermediul proiectelor”, ne-a declarat inspectorul general-adjunct Onuţ Atanasiu (FOTO).

Citit 1288 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.