La Catedrala Arhiepiscopală, anul 2024 a debutat cu rugăciune, comuniune şi filantropie

La Catedrala Arhiepiscopală, anul 2024 a debutat cu rugăciune, comuniune şi filantropie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

La praznicul Tăierii-împrejur cea după Trup a Domnului şi la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, marcat în prima zi a anului 2024, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Galați, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai acestui sfânt locaş.

”Spre bucuria duhovnicească a credincioşilor prezenţi la slujbă, a fost adusă spre închinare, din patrimoniul sacru al Reședinței arhiepiscopale, racla cu o părticică din sfintele moaște ale marelui Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit credincioșilor despre însemnătatea celor trei mari momente duhovnicești sărbătorite în fiecare an la data de 1 ianuarie și anume, praznicul împărătesc al „tăierii împrejur“ a Pruncului născut în ieslea Betleemului, apoi ziua Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei și începutul Noului An calendaristic.

După Sfânta Liturghie de la Catedrala arhiepiscopală, Părintele Arhiepiscop a mers la Aşezământul Social-Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi pentru a-i binecuvânta şi a le oferi daruri copiilor şi tinerii aflaţi în grija acestei instituţii de ocrotire socială a bisericii.

În capela din cadrul aşezământului social, ocrotită de Sfântul Vasile cel Mare şi Sfânta Cuvioasă Parascheva, ierarhul Dunării de Jos, în prezenţa angajaţilor şi a monahiilor de la mănăstirea care se află în incinta aşezământului, a săvârşit o slujbă de mulţumire şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat importanţa rugăciunii, a educării tinerilor şi a filantropiei creştine.

Înaltpreasfinţia Sa a arătat că toate cele trei lucrări misionare, rugăciunea, educaţia şi filantropia se desfăşoară cu sârguinţă şi cu mare implicare în această casă a bisericii, constituită ca o familie pentru copiii fără de familie sau cu posibilități materiale reduse, iar prin Clinica „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ din incinta aşezământului se vor continua şi dezvolta în acest an programe de îngrijire a copiilor, cu sprjinul cadrelor medicale voluntare”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În continuare, în holul mare al instituţiei sociale, copiii şi tinerii i-au sorcovit pe cei prezenţi şi le-au oferit un scurt moment artistic, pentru care au fost răsplătiţi cu daruri, constând în dulciuri, iconiţe, cărţi de rugăciune şi alte daruri de suflet.

La final, ierarhul Dunării de Jos a binecuvântat agapa frăţească pregătită pentru copiii aşezământului şi pentru toţi cei participanţi la eveniment.

Citit 935 ori Ultima modificare Marți, 02 Ianuarie 2024 11:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.