Mașinile cu probleme, deconspirate de un certificat RAR

Mașinile cu probleme, deconspirate de un certificat RAR
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Registrul Auto Român (RAR) va emite deținătorilor de autovehicule, de la 1 decembrie 2024, certificatul "RAR Auto Pass". Documentul va fi eliberat la vânzarea mașinii, pentru a putea fi prezentat cumpărătorului, conține informații esențiale despre istoricul mașinii și va costa circa 50 de lei.

Deocamdată, conform informațiilor furnizate de RAR, încă se lucrează la platforma digitală care va susține aplicația pentru a genera documentul, termenul de finalizare oficial fiind sfârșitul lunii mai. Ulterior, aplicația va ajunge, până pe 1 decembrie, la service-uri, stații ITP, ateliere pentru inspecții tahografe și/sau limitatoare de viteză și la producătorii de vehicule rutiere. Toate aceste entități vor completa datele în aplicație, pentru ca acestea să poată fi vizualizate de RAR, care va genera certificatele.

În certificat se vor regăsi date complexe despre istoricul mașinii respective, începând cu kilometrajul până la numărul de identificare al autovehiculului, data și natura evenimentelor rutiere în care a fost implicat, detalii despre avariile grave la sistemele de frânare și direcție, precum și tipul intervenției pe vehicul, respectiv întreținere, reparație sau actualizare de soft.

Dacă în momentul interogării aplicației nu este găsită nicio informație despre un anumit vehicul, RAR va elibera gratuit un certificat de negare.

"RAR Auto Pass este esențial pentru toate persoanele care vor să se asigure înainte de a cumpăra un autovehicul că starea tehnică a acestuia este una care justifică investiția și mai ales că mașina nu are probleme de natură să pună în pericol viața cuiva sau siguranța în trafic", a precizat Mihai Alecu, directorul general al RAR.

Pentru a obține documentul, nu este nevoie ca vehiculul să fie prezentat la reprezentanța RAR.

Citit 1368 ori Ultima modificare Vineri, 23 Februarie 2024 21:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.