BNR a revizuit în creştere, la 4,9 la sută, de la 4,7 la sută anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5 la sută la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate de banca centrală.
"Avem o traiectorie descendentă a inflaţiei, ceva mai puţin pronunţată în proiecţia din februarie. Deci inflaţia se duce treptat, nu brusc, în jos şi undeva la sfârşitul lui 2025, începutul lui 2026, intră în bandă (...) Politica monetară funcţionează. Nu o ţinem nici foarte tare strânsă, dar nu îi dăm nici drumul prea tare ca să avem puseuri inflaţioniste. Încercăm acea combinaţie să dăm inflaţia în jos fără să creăm recesiune", a declarat Mugur Isărescu, care a admis, totuși, că scăderea inflației ”este ceva mai lentă decât am prognozat anterior”.
Conform guvernatorului BNR, faptul că se ajunge în interiorul ţintei, de 2,5 la sută plus/minus un punct procentual, ceva mai târziu are importanţă dar depinde şi de deciziile viitoare ale băncii naţionale, "când şi cu cât vom reduce rata de politică monetară".