O viaţă întreagă nu îţi de ajuns să faci tot ce ţi-ai propus, atunci când te dedici, trup şi suflet, unei cauze nobile. Medicul gălăţean Radu Grigore (născut la Independenţa) are acum 84 de ani şi este cardiolog format la şcoala clujeană încă din 1954. A fost, timp de un sfert de secol, şeful secţiei de Cardiologie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi (1972-1995). S-a pensionat, dar n-a putut rămâne acasă. Consultă în continuare la Policlinica cu Plată, participă la congrese ştiinţifice şi publică lucrări de specialitate. Are un singur mare regret: vrea să facă din ce în ce mai mult, dar vârsta nu-i mai permite. Vă oferim astăzi ocazia să îl redescoperiţi pe dr. Grigore aşa cum este: profesionist, elegant şi în permanenţă pregătit să ajute.
Domnule doctor, după o viaţă întreagă de muncă, vă găsim încă la cabinet…
Da, am program de două ore pe zi şi cam 10 pacienţi care vin la consult, în acest timp. Dacă se termină programul, rămân până la văd şi ultimul bolnav. Aşa am făcut toată viaţa. Când conduceam Cardiologia la Spitalul Judeţean, nu mă culcam seara înainte să sun pe secţie, să aflu cum sunt pacienţii. N-am avut niciodată sărbători. Mergeam la spital măcar vreo două ore, în fiecare zi liberă.
Câţi pacienţi aţi consultat şi câte cărţi aţi publicat în cei 66 de ani de activitate?
Numărul de pacienţi nu-l mai ştiu. Sunt câteva zeci de mii, cu siguranţă. Am publicat peste 200 de articole şi de curând am scris o carte, publicată în acest an: „Unda Q în infarctul miocardic”. A fost istovitor, a durat cinci ani, dar a meritat, cred eu. Comunicările ştiinţifice m-au purtat de la un capăt la altul al lumii, de la Budapesta la Montreal, până la Kyoto. Şi acum am invitaţii, dar nu pot să mai plec atât de departe, la vârsta mea. De curând am participat la al 50-lea Congres de Cardiologie de la Sinaia, am prezentat o lucrare şi mi-am lansat volumul.
Aţi mai avut vreme şi de familie?
Am încercat să le împac. Soţia mea, Ileana, este tot medic. Mi-a fost colegă de an, la facultate. M-a înţeles, tot timpul şi trebuie să îi mulţumesc pentru asta. Iar fiul meu este acum un foarte bun cercetător, în matematică şi fizică.
Cum sunt pacienţii de astăzi, faţă de cei de acum 60 de ani?
Mai informaţi, deci cu mai multe şanse de vindecare. Eu nu îi cred pe cei care spun că patologia cardiacă a crescut foarte mult. Erau şi atunci bolnavi, dar diagnosticarea era mai dificilă, nu exista acces rapid la serviciile medicale. Astăzi, până şi oamenii simplii, cu foarte puţină pregătire, ştiu ce înseamnă „colesterol bun” şi „colesterol rău”. Îşi măsoară singuri tensiunea arterială şi învaţă despre bolile lor.
Care e cheia longevităţii în meseria de cardiolog?
Pot să vă spun că eu n-am făcut niciodată medicină ca să câştig mulţi bani. Am un apartament şi o maşină veche de 37 de ani. Am vrut să fac totul pentru pacient. N-a fost uşor, să ştiţi. Medicina e grea şi abia acum îmi dau seama câte lucruri aş fi putut face în plus. Războiul m-a prins la şcoală. Dar mi-am spus aşa: trebuie să învăţ şi să fiu perseverent. Dacă îţi faci meseria aşa cum trebuie, nu se poate să nu reuşeşti.
Foto: Gabriel Kolbay
