- „Până la urmă, sunt un om bogat, pentru că sunt un om care are curiozitatea să întrebe, să asculte, să înveţe”
- Se spune că motivul pentru care ne naştem e să învăţăm să ne iubim. Cum de nu reuşim acest lucru?
- Eu cred că nu are cine să ne înveţe. Pentru că nu e chiar simplu. Nu e simplu să zici: de mâine gândesc pozitiv. Poate reuşeşti, preţ de o secundă, după care îţi vin în minte toate celelalte gânduri care nu-ţi dau pace şi care te fac să înţelegi că viaţa nu-i uşoară. Pe de altă parte, puterea e în noi. Niciodată nu va veni din afara noastră. O întâlnire pe care o ai în viaţă, şi care nu e întâmplătoare, te poate face să înţelegi că există o soluţie pentru tine, dar soluţia nu ţi se oferă pe tavă. O idee din afară e bună, dar trebuie să o treci prin filtrul personal şi să o scoţi înapoi, la lumină, împlinind-o. Energia vine din noi, în noi trebuie să căutăm soluţii. Am probat asta o viaţă, până la 38 de ani, sunt foarte încrezătoare că lucrurile bune se întâmplă numai dacă noi punem fundamentul pentru ele. Altfel, nu sunt de durată, nu ne putem baza pe ele pe termen lung.
- Ce v-au învăţat anii, în privinţa oamenilor, anii de presă de până acum?
- Mi-au adus o şansă, aceea de a lăsa mii de oameni să treacă nu doar prin faţa microfonului meu, ci şi prin propria-mi viaţă. Asta înseamnă câştigul experienţei jurnalistice. Altfel, probabil că aş fi fost oricum o persoană curioasă şi deschisă şi cred că, în orice meserie aş fi activat, aş fi găsit o cale de comunicare care să mă îmbogăţească. Până la urmă, sunt un om bogat, pentru că sunt un om care are curiozitatea să întrebe, să asculte, să înveţe, lucrurile astea au contat enorm în viaţa mea.
„Banii nu rezolvă totul”
- Cât contează sufletul şi cât contează banii?
- Contează şi una şi alta, la un moment-dat. Cu bani poţi să faci bine altora, cu bani poţi să împlineşti un vis pentru tine, pentru familia ta, cu bani poţi găsi o soluţie mai uşoară pentru o problemă medicală. Dar, pe de altă parte, există şi varianta în care cu niciun ban din lume nu poţi cumpăra dragostea, nu poţi cumpăra sănătatea pierdută din pricina neglijenţei tale, banii nu rezolvă totul. Cred că, dacă pui în fiecare zi cărămidă peste cărămidă, în mod sănătos, până la urmă n-ai cum să nu ajungi într-o direcţie bună. Şi vin şi banii. Mai mulţi, mai puţini, nu e nevoie să avem o viaţă de huzur ca să fim fericiţi. Cunosc foarte mulţi oameni cu contul gras şi cu o viaţă neîmplinită, din punctul lor de vedere.
- Până unde celebritatea e benefică şi de unde devine o povară?
- Pentru mine, această celebritate – deşi e un cuvânt cam mare, această popularitate e doar o consecinţă a faptelor sau a zilelor pe care le-am trăit cu încredere că pot face din ce în ce mai mult şi mai bine. Celebritatea asta nu e aşa, un praf în ochi, ce a apărut peste noapte - pentru alţii e aşa – şi dacă nu e ceva construit sănătos, va dispărea la fel de repede precum a apărut. Mă deranjează lipsa de intimitate, de pildă, deci pentru mine asta nu e fericire, încerc să iau partea bună a lucrurilor, faptul că sunt cunoscută, şi să mă folosesc de asta în sprijinul oamenilor la care ţin sau al cauzelor care mă fac să vibrez.
„Nu neapărat celebritatea îţi aduce şi maxima înţelepciune”
- Cum trebuie să fie o femeie?
- Habar n-am. Nu sunt femeia perfectă şi nu am un manual de utilizare pentru noi, ca femei, dar, cu siguranţă, trebuie să înţelegem că merităm să ne respectăm pe noi ca să putem fi respectate de alţii. E, din păcate, o lecţie pe care femeile de la noi nu o cunosc sau nu o aplică şi atunci se miră de ce nu primesc, la rândul lor, apreciere, iubire, respect. Pentru că dacă te aşezi tu însăţi pe o treaptă inferioară, în fiecare zi, emiţi semnalul că meriţi asta. Şi atunci, până şi copiii tăi ajung să nu te respecte. O fac pentru că tu le-ai arătat că asta vrei.
- Cum trebuie să fie o mamă?
- O mamă e o mamă. Dedicată trup şi suflet, capabilă de sacrificii, uneori, dar şi capabilă de severitate, atunci când situaţia o cere. Pentru că trebuie să ai autoritate în faţa copilului tău. Nu sunt de părere că bătaia e ruptă din rai. Mi se pare chiar că această vorbă e o scuză imperfectă pentru gesturi pe care unii părinţi le fac pentru că nu sunt, ei înşişi, destul de educaţi, în stare să le explice cu vorbe bune copiilor lor ce e în regulă şi ce nu, în viaţa asta. Pe de altă parte, însă, nu-i poţi fi copilului tău doar prieten. Părintele nu e egal cu un prieten. Părintele trebuie să aibă şi autoritate în faţa copilului său, iar autoritatea o capeţi fiind, tu însuţi, un exemplu pentru copilul tău.
- Aţi realizat interviuri cu o serie de personalităţi uriaşe. Cine v-a lăsat cea mai puternică impresie?
- Nu vreo personalitate uriaşă. Cea mai puternică impresie mi-a lăsat-o un om care a trecut prin experienţa războiului, care a pierdut tot şi a putut să o ia de la capăt, un om care a învăţat enorm din durere şi care a reuşit să reînvie, aşa, ca o pasăre Phoenix. Nu neapărat celebritatea îţi aduce şi maxima înţelepciune.
„În jurul Violetei se învârte tot sensul vieţii mele”
- Pentru Violeta când mai aveţi timp? Ajutându-i pe ceilalţi, plătiţi, iată, şi dumneavoastră un preţ…
- Da, dar am grijă ca lucrurile să fie echilibrate. Nu-i lipsesc, sunt, practic, zi de zi alături de ea, perioada aceasta constituie o excepţie, pentru că o dată pe an am acest turneu şi lipsesc mai mult.
- Care sunt lucrurile care contează cu adevărat?
- Pentru mine, copilul. Copilul e prioritatea mea. Dragostea care vine de acolo, dragostea pe care o investeşti în copilul tău, în jurul acestei minunate forţe se învârte tot sensul vieţii mele.
- Cum e viaţa dumneavoastră acum, după divorţ?
- Nu e cu mult diferită. Viaţa noastră n-ar trebui să se împartă în: înainte şi după divorţ. Viaţa noastră ar trebui să se împartă în: înainte nu ştiam ce merit şi acum am învăţat că pot mai mult. Despre asta e vorba. E vorba, din nou, despre respectul pe care ni-l acordăm nouă înşine şi despre încrederea că merităm mai mult în viaţă. Şi de ce să nu luăm de la viaţă darurile care ni se cuvin – fireşte dacă demonstrăm că le merităm. Şi dacă, la un moment dat, ceea ce dăruieşti unui om nu e de-ajuns pentru ca relaţia să meargă bine, şi consideri că e inechitabilă cumva, eu cred că e bine să ai maturitatea să vorbeşti despre asta, să încerci tot ce e posibil să salvezi ce e de salvat, sau să trăieşti echilibrat şi civilizat mai departe, într-o relaţie la distanţă cu acea persoană, care poate fi mai mult decât fostul tău companion, poate fi tatăl copilului sau al copiilor tăi. În cazul nostru, lucrurile decurg foarte civilizat. Mi-aş dori ca asta să se întâmple în cât mai multe cazuri.
