Inginerul silvic Gheorghe Luca se ocupă de pădure de peste 30 de ani. A ajuns să-i înţeleagă tainele şi poate chiar să o iubească mai mult decât la început, cunoscând-o acum mai îndeaproape.
Pe umerii inginerului silvic apasă mare parte din povara păstrării puţinelor păduri pe care statul le mai are în proprietate. Înţelege şi sistemul românesc şi nu-l prea laudă, mai ales că, din păcate, unii oamenii politici fie nu înţeleg, fie se prefac a nu înţelege nevoile pădurii noastre. "Cea mai mare durere este cea a inconsecvenţei. Politica n-ar trebui să aibă de-a face cu silvicultura. Avem 27 la sută suprafaţă împădurită în ţară. În Uniunea Europeană, media e de 35 la sută. Noi vrem să ajungem, în 20 de ani, la 31 la sută. Asta înseamnă 100.000 de hectare noi împădurite anual, fără a pune la socoteală regenerările din pădurile statului. La privat, oricum nu se regenerează aproape deloc. Pe alocuri chiar s-a pierdut controlul. Această reîmpădurire ar însemna o politică naţională, unitară în acest sens, nu o politică silvică de partid", ne spune inginerul Gheorghe Luca.
Cu o pădure bună, nu ai probleme la inundaţii
Un alt domeniu în care ar fi nevoie de continuitate este, susţine profesionistul nostru, învăţământul. Pădurea de stejar ajunge la vârsta exploatării şi după 100 de ani sau mai bine, aşa că nevoia de specialişti bine formaţi este vitală.
Dar, până la urmă, ce poate face un inginer silvic bun? "De multe ori, lumea crede că rolul silvicultorului e numai să păzească pădurea. Nu-i aşa! Un ingier ştie silvotehnică şi silvobiologie. Pădurea este, în primul rând, o grupare de indivizi care trăiesc în comuniune, pe care noi o numim stare de masiv. Cea mai apreciată este pădurea care are închidere peste tot. Ar trebui să nu vezi soarele de la poalele copacilor. Iar când plouă, picătura de ploaie să cadă pe stejarul de sus, apoi pe un frasin care e puţin mai jos decât el, apoi pe un jugastru care nu creşte decât până la jumătatea stejarului. Abia apoi ajunge să cadă pe tufa de sânger sau pe măceş, care e chiar la trunchi. În felul acesta, picătura de ploaie coboară de pe o treaptă pe alta. Iarba se comportă şi ea ca un burete, astfel că de la marginea pădurii ies nişte firicele de apă, care aproape că se infiltrează şi nu formează niciun făgaş. Nu mai ai probleme la inundaţii, cu o pădure bună...", ne spune Gheorghe Luca.
Privirea de mulţumire a căpriorului salvat
Inginerul învaţă şi silvotehnică, dar şi construcţii de drumuri forestiere. Nu în ultimul rând, are nevoie de corectarea torenţilor, disciplină care reuneşte elemente de botanică, dendrologie, climatologie, hidrologie, pedologie şi construcţii civile. Specialistul ştie când şi-a făcut bine treaba, indiferent cât înţelegem noi, cei din jur, din ceea ce vedem.
"Sunt mulţumiri mici, uneori. Am găsit în pădure un căprior sugrumat cu un laţ de sârmă. Sârma deja îl rănise la gât, era plin de sânge. L-am dezlegat, dar cu un preţ destul de mare. N-avea cum să înţeleagă că îi vreau binele, aşa că m-a lovit, de teamă, până m-a umplut şi pe mine de sânge. Apoi a fugit. Din trei salturi era la 15 metri distanţă. Şi atunci s-a oprit, a întors capul spre mine şi m-a privit. Se uita altfel decât atunci când era cu gâtul prins în sârmă. Privirea aia a fost mulţumirea lui. Alteori, găseşti altfel de mulţumiri. Când te uiți la o pădure şi îţi place cum arată, apreciezi fără să vrei munca inginerului silvic. Pădurile în care nu intervine la timp un specialist riscă să se îndesească excesiv, să înceapă să se sufoce şi să elimine tocmai indivizii de viitor, care ar trebui să rămână şi să se dezvolte. Într-o pădure de stejar cu carpen şi cu tei, spre exemplu, dacă nu intervin cu degajări, curăţiri şi rărituri, stejarul moare primul, deşi tocmai asta nu îţi doreai. Stejarul are în tinereţe un temperament de lumină. Pe la 20 de ani, are nevoie de o protecţie laterală, iar când ajunge la peste 30-40 de ani are nevoie să fie şef", ne explică inginerul.
Meseria este o chemare
"Sunt femei care suportă bătăi şi chinuri din partea bărbaţilor nu pentru că îi iubesc, ci de dragul copiilor, să spunem. Aşa e şi cu meseria. Unii suportă orice, nu divorţează de meseria lor, deşi n-au nicio treabă cu ea. Dar dacă nu îţi faci treaba cu pasiune, independent de partea materială, rezultatele nu se vor vedea. Contează şi cât câştigi, dar nu numai asta. Am lucrat o vreme la privat. În primul an, am simţit că sunt în concediu. Când am avut ocazia, am revenit aici, unde simt că e locul meu”, spune inginerul silvic.
Munca inginerului nu se termină niciodată şi e una de echipă. "Spre exemplu, după ce s-au plantat puieţii, trebuie să-i întreţii, cât sunt mici. Execuţi lucrări, iar peste ani, inginerul de la regenerare predă pădurea celui de la fond forestier, care o duce la maturitate şi o pregăteşte de bătrâneţe. După tăiere, suprafaţa ajunge iar la inginerul de la regenerare”, ne lămureşte Gheorghe Luca.
Cine este Gheorghe Luca
Născut în 1965, la Buceşti, Gheorghe Luca a urmat cursurile liceului silvic din Brăneşti, Ilfov, şi mai târziu pe cele ale Facultăţii de silvicultură de la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava. A lucrat ca tehnician silvic din 1987 până în 1989, a fost şef de district vreme de doi ani, iar din 2004 este şeful compartimentului de fond forestier din cadrul Direcţiei Silvice Galaţi.
