Sfântul Sinod a declarat anul 2015 unul „comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”. Potrivit multor teologi, Sfântul Ioan Gură de Aur este cel mai mare predicator creştin de după încheierea perioadei istorice a Noului Testament. Viaţa sa este un exemplu de tenacitate, care a avut la bază credinţa puternică în Dumnezeu, dar şi educaţia excepţională primită în tinereţe, când se instruise mai întâi în filosofie, apoi în retorică şi teologie. Îl prăznuim pe 13 noiembrie. Operei sale literare, teologii i-au dedicat, de-a lungul timpului, mii de volume de studii.
Educaţie aleasă
Ioan s-a născut în Antiohia, în secolul al IV-lea. Nu se cunoaşte exact anul, dar experţii în istoria creştină a perioadei respective au stabilit că trebuie să se fi născut undeva între anii 344 şi 354. Părinţii săi s-au numit Secundus şi Antusa. Tatăl sfântului a deţinut funcţia militară de Magister Militum (Orientis). Practic, era unul dintre cei mai mari comandanţi de oşti din Imperiul Roman. Secundus a murit, însă, la scurt timp după naşterea fiului său. Mama pruncului, Antusa, avea doar 20 de ani când a rămas văduvă. Crescându-şi singură copilul, l-a învăţat ce înseamnă creştinism şi credinţă în Domnul. Pe această fundaţie educaţională din copilărie, Ioan a clădit neîncetat, studiind mai întâi filosofie cu Andragatiu şi apoi retorică sub îndrumarea vestitului sofist Libaniu.
Maestrul de retorică al lui Ioan nu era creştin, dar era excepţional în domeniul său, aşa că întâlnirea celor doi a fost decisivă, în devenirea lui Ioan. Libaniu studiase cu Demostene şi îi va fi profesor şi Sfântului Grigorie de Nazian, la Atena. Prim retor în Antiohia, el a fost cel care i-a şlefuit viitorul sfânt „Gură de Aur” gândirea şi modul de exprimare.
Impresionat de progresele pe care le făcea Ioan încă de tânăr, liderul bisericii din Antiohia, Meletie Mărturisitorul, îl cooptează în anturajul său. În aceste cercuri ale înaltei societăţi a vremii îl cunoaşte Ioan pe Diodor din Tars, unul dintre marii înţelepţi ai cetăţii Antiohiei. Cu Diodor va începe Ioan să studieze teologia.
De la pustnic la patriarh
Pe parcursul formării sale, Ioan simte o atracţie crescândă pentru viaţa de pustnic. După vreo doi ani, nemulţumit de felul în care trăia în familie, se retrage în munţi, în apropierea cetăţii şi trăieşte în rugăciune. Se întoarce acasă doar după ce se îmbolnăveşte. E primit cu bucurie de mama sa, iar Meletie îl hirotoneşte episcop în anul 381. După cinci ani, episcopul Flavian îl va face preot. Devine predicator al bisericii mari şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu entuziasm, vreme de 11 ani. Cele mai cunoscute omilii (predici - n.r.) ale sfântului ne-au rămas din această perioadă a vieţii sale.
Deşi nu şi-o dorise, Ioan devine succesorul patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în anul 397. Este adus în capitală din porunca împăratului Arcadiu, iar Teofil al Antiohiei a fost obligat să-l hirotonească episcop, pe data de 26 februarie 398. Din noua sa poziţie, Ioan îşi începe seria de reforme. Nu-l încântă privilegiile funcţiei, nici bogăţiile. Găsise cetatea şi biserica într-o stare pe care o considera de profundă decădere. Suprimă luxul reşedinţei episcopale şi impune traiul ascetic pentru slujitorii Domnului. Le solicită tuturor preoţilor să folosească bogăţiile la care au acces în interesul săracilor, nu în propriul beneficiu. Călugăriţelor le interzice să locuiască laolaltă cu preoţii şi le cere până şi văduvelor să trăiască în castitate. În genere, îşi îndreaptă eforturile împotriva corupţiei şi a desfrâului, iar acest lucru îi atrage duşmănia multor oameni puternici ai vremii. În scurt timp, simţindu-se ameninţaţi, duşmanii lui Ioan vor face front comun împotriva sa.
Curajul de a lupta cu desfrâul
La Curte, împăratul Arcadiu lăsase toate afacerile imperiului pe mâna împărătesei Eudoxia. Mai mulţi episcopi, printre care Teofil, Severian de Gabala, Acaciu de Beroea şi Antiohie de Ptolemais, au încercat să-i trezească împărătesei ura pentru Ioan. Tot complotând, Teofil vine la Constantinopol însoţit de 26 de episcopi, ca să-l reclame pe Ioan împăratului. Se bucură de susţinerea Eudoxiei şi i se aliază, în capitală, alţi zece episcopi. Se mai găsesc şi trei văduve care se considerau nedreptăţite de Ioan. Ierarhii fac un sinod, în locul numit Stejar şi stabilesc 12 capete de acuzare împotriva lui Ioan. Acesta nu se prezintă la sinodul detractorilor săi, iar aceştia reuşesc să obţină o decizie a împăratului care-l trimite pe Ioan în exil, în Bitinia. Neavând încotro, Ioan pleacă.
Agitaţia populaţiei şi un cutremur mare petrecut după plecarea lui Ioan îl face însă pe împărat să îl recheme în scurt timp pe exilat în cetate şi să-l repună în scaun. Frământările nu încetează, dat fiind faptul că Ioan îşi continua lupta cu bogăţia şi desfrâul. Duşmanii săi îl acuză că o atacă direct, în predicile sale, pe împărăteasa Eudoxia, iar împăratul îi interzice până la urmă să predice. Ioan nu se supune, aşa că i se interzice până şi accesul în biserici. În consecinţă, predică şi botează în băile publice, până când este arestat, în a treia zi de Paşti. Ioan va fi iarăşi trimis în exil, de această dată, la Cucuz, în Armenia Mică. Dar nici aici nu este lăsat să rămână prea mult.
Duşmanii săi uneltesc fără încetare, convingându-l pe împărat să-l trimită la Pityum, pe malul Mării Negre, unde problemele sale de sănătate s-ar fi agravat. Ioan nu supravieţuieşte, însă, călătoriei. Moare la Comana in Pont, pe 14 septembrie 407. Rămăşitele sale fost au fost repatriate. La Constantinopol, cortegiul fusese primit de noul împărat, Teodosie II. Trupul viitorului sfânt a fost aşezat în Biserica Sf. Apostoli, în anul 438.
Locul lui Ioan Gură de Aur în istoria creştinismului
Dintre greci, Sfântul Ioan Gură de Aur este părintele care a lăsat cea mai bogată moştenire literară. Din mâna sa au ieşit omilii şi scrisori, dar şi tratate. Această moştenire literară este cea mai de seamă lăsată de Sfânt, cu mult mai importantă chiar decât reformele sale administrative, în secolul IV. Dealtfel, exegeţii l-au numit chiar Sfântul Pavel al secolului al IV-lea, datorită scrierilor sale. Omiliile sale au fost clasificate în multe feluri: dogmatice, polemice, morale, panegirice (la prăznuirea unor sfinţi din Vechiul Testament) sau cele ţinute la diverse praznice împărăteşti. Dintre tratate - mai puţine decât omiliile - capodoperă este considerat cel intitulat „Despre preoţie”. Supranumele de Hirsostom (tradus, „Gură de Aur”) l-a primit Sfântul încă din secolul al VI-lea.
Moaştele sfântului
Părţi din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur se găsesc în mai multe locuri din lume. În ţara noastră, la Bucureşti, sunt la Patriarhie şi la mânăstirea Darvari. În Neamţ, părţi din sfintele moaşte se găsesc la Mânăstirea Secu. Şi la Mitropolia Olteniei este o raclă cu moaşte ale sfântului. Mâna dreaptă a sfântului se găseşte la mânăstirea Filoteu de pe Muntele Athos, iar urechea stângă la mânăstirea Vatoped, tot de pe Sfântul Munte. Părţi din moaşte mai sunt depuse şi la Capela Imaculatei Concepţiuni din Basilica San Pietro, la Roma.
