* Artiştii plastici Adrian şi Sorina Vădeanu s-au cunoscut la facultate şi s-au căsătorit în 1995 * Îi au împreună pe Alexandra şi Alexandru, doi copii care moştenesc dragostea pentru artă, pentru frumos
Sorina Vădeanu, în vârstă de 40 de ani, şi Adrian Vădeanu, de 46 de ani, sunt doi artişti plastici care, de la mijlocul anilor ’90, s-au făcut remarcaţi, în Galaţi, datorită lucrărilor mai mult sau mai puţin nonconformiste pe care le-au afişat la numeroase expoziţii proprii, ori de grup. El din Galaţi, ea din Vatra Dornei, s-au cunoscut la Facultatea de Arte din Iaşi. Din dragostea lor, alimentată de pasiunea comună pentru artă, s-au născut doi copii: Alexandru, un puşti simpatic de 11 ani, şi Alexandra, o domnişorică aflată la vârsta când îşi face buletinul. Trăiesc într-un apartament modest din Galaţi, pe care l-au îmbogăţit spiritual umplându-l cu sculpturi, tablouri şi tot felul de opere de artă, cu o importantă valoare sentimentală, puse la vedere, ori înghesuite pe unde s-a mai găsit puţin spaţiu.
Moştenire din tată-n fiu
În cazul lui Adrian, pasiunea pentru artă a moştenit-o de la tatăl său. „De mic am crescut cu cărţi în casă, cu albume de pictură. Tata a făcut Şcoala de Arte la Bârlad şi nu a mai continuat, aşa că mi-a predat mie ştafeta. S-a axat numai pe sculptură în metal, la strung, în combinat. Făcea treburi super frumoase, obiecte de artă. Am şi acum o cupă de inox cu care beau din clasa a cincea sau a şasea, mai ales ceaiul, dimineaţa. Îmi place foarte mult ceea ce făcea el şi am încercat şi eu. La 21 de ani m-am apucat de şcoala de artă, secţia pictură, iar la facultate m-am îndreptat şi spre sculptură. Am vrut să merg în mai multe direcţii pentru că arta e complexă. În general, secţiunile se cam întrepătrund”, povesteşte artistul.
În schimb, povestea Sorinei este total diferită, la început, de cea a soţului său, dar cu acelaşi deznodământ. „Prima dată a fost o curiozitate. În liceu am avut profilul matematică-fizică, un profil ce nu avea nicio legătură cu arta, dar care nu mă atrăgea deloc. Nimeni nu se aştepta să mă îndrept către artă. În clasa a XII-a am consultat un profesor de specialitate, a spus că am şanse. M-am pregătit un an de zile şi apoi, în facultate, am început să descopăr multe lucruri care mi-au plăcut şi a devenit o pasiune”, îşi aduce aminte Sorina. Ea a terminat „creaţie vestimentară – modă”, la Universitatea „George Enescu” din Iaşi. „Fac tot ce mi se pare interesant. Adică nu am practicat niciodată modă într-un cadru organizat la o casă de modă, ori la un atelier, în afara facultăţii. Am avut expoziţii de panouri textile, desene, cochetez cu pictura, am experimentat şi în domeniul sculpturii metalului, am avut o experienţă interesantă pe ceramică. Încerc să fac tot ce se mulează pe ideile mele, să vedem ce iese. Am avut de-a lungul timpului mai multe expoziţii personale, de grup, am participat şi la diferite festivaluri în ţară”, a continuat să-mi povestească Sorina.
Uniţi de aceleaşi plăceri
Cei doi, Sorina şi Adrian, s-au văzut pentru prima dată pe băncile facultăţii de la Iaşi. „În primul an am fost colegi de grupă. Ne-am plăcut şi am rămas colegi de apartament”, preia Adrian iniţiativa şi răspunde repede. Dar ea continuă: „Ştiu că eram în amfiteatru când ne-am văzut prima dată. Din al doilea an am ales secţii diferite. Fiecare mergea la atelierul său şi ne întâlneam la finalul programului”, povesteşte Sorina, zâmbind la amintirea timpurilor acelea. Ca într-un dialog între doi copii zglobii, el mai spune „Te rog frumos, zi-i că te conduceam până acasă şi eu mă duceam înapoi în atelier”. Râd amândoi. Îi întreb ce i-a atras unul către celălalt. „Tu zi-i tenacitatea, la mine”, sare Adrian, după care adaugă: „Pe mine m-a fascinat frumuseţea ei. Ea era cea mai cea dintre toate”. „E clar că ne-am întâlnit la vârsta la care contează şi aparenţele fizice, dar a fost pasiunea asta pentru frumos care ne-a unit cel mai mult. Ţin minte că un profesor din facultate, când ne întâlnea pe holuri, ne spunea că-i place foarte mult de noi, că se bucură că plimbarea noastră are ca punct final atelierul de lucru”, afirmă Sorina Vădeanu.
Meseria de profesor, o provocare
Atât Sorin cât şi Adrian sunt profesori de arte plastice, încă de la absolvirea facultăţii. Chiar dacă, la început, nu ei au fost cei care au ales meseria aceasta, ci meseria i-a ales, acum se simt împliniţi, pentru că fac ceea le place. Ea predă la Şcoala Gimnazială Nr. 25 „Petru Rareş” şi la Şcoala Gimnazială Nr. 28 „Mihai Eminescu”. „Îmi place să lucrez cu copiii. Dacă deschiderea generală în societate spre artă ar fi mai mare, probabil şi copiii ar fi mai receptivi. Evit să condiţionez elevii cu note. Încerc să-i fac să înţeleagă faptul că arta este înflorirea sufletului, încerc să-i determin să se descopere pe ei înşişi. Rolul nostru e să-i ajutăm să scape de teama unei greşeli, pentru că teama îi blochează. E una dintre disciplinele unde nu trebuie să facă ceea ce li se spune, ci să-şi caute propriile idei. Chiar dacă nu mulţi ştiu din şcoala generală în ce direcţie să se îndrepte, e plăcut când vezi elevi care aleg Liceul de Arte”, explică Sorina.
Adrian este cadru didactic la Şcoala Gimnazială Nr. 17 „Nichita Stăneascu” şi Şcoala Gimnazială Nr. 2 „Constantin Gh. Marinescu”. „În clasele V – VIII contează foarte mult bucuria copilului, atunci îl atragi spre artă. Dacă elevul simte la oră armonie, linişte, echilibru, simte că se joacă în materia asta a culorilor şi are o lejeritate, atunci începe să-i placă. Arta nu se face cu pistolul la tâmplă, sau cu frica de a primi o notă mică. Vreau să-i învăţ că arta vindecă suflete”, povesteşte Adrian.
Tocmai pentru că sunt apropiaţi de elevii lor, cei doi dascăli păstrează legătura cu ei şi după terminarea cursurilor gimnaziale. „Într-o zi găsesc cerere de prietenie pe facebook de la un flăcău, student la Facultate de Arte în Iaşi, secţie sculptură. Mă uit să văd cine este, parcă îl cunosc după nume. Şi apoi mi-am amintit că era unul mic şi grăsuţ, care venea pe la mine la atelier, dar nu avea nicio treabă cu arta. Venea, stătea şi se uita, doar stăteam şi discutam, îi plăcea atmosfera din atelierul de la şcoală. Se pare că l-a prins, până la urmă”, zice el.
Copiii, comorile soţilor Vădeanu
Cei doi s-au căsătorit în 1995, în vacanţa de la finalul celui de-al doilea an de facultate. În luna august împlinesc 20 de ani de mariaj. Au împreună doi copii: pe Alexandru şi Alexandra. „Talent au amândoi copiii, au crescut cu arta în casă, dacă pot să spun aşa. Dar nu au şi dorinţa de a urma acelaşi drum ca şi noi. La grădiniţă îl întrebam pe Alexandru ce vrea să se facă atunci când va fi mare şi spunea muzician, că pictor deja este. Unul are înclinaţii spre grafică, celălalt spre pictură, spre culoare. Mai au timp să se decidă, dar nu-i obligăm în niciun fel. Trebuie doar să aprecieze frumosul. Chiar dacă vor merge spre alte domenii, ei vor face artă ca un hobby”, spun părinţii.
Timpul liber, o avere pentru artişti
„Timp liber? Ce înseamnă timp liber?” mă întreabă soţii Vădeanu. „Când copiii au vacanţă, ori sunt sărbători, atunci da, atunci avem şi noi puţin timp liber şi încercăm să ne mulăm după activităţile şi nevoile celor mici. Mai mergem şi în vacanţă la munte, la mare, ca orice familie. În restul anului, timpul liber este complementar cu timpul de lucru la atelier. Dacă nu avem sarcini de serviciu, ori îndatoriri acasă, ne găsiţi în atelier”. O zi obişnuită a membrilor familiei Vădeanu decurge pe repede înainte. În funcţie de activităţile pe care le are, Adrian spune că trebuie să-şi schimbe personalitatea. „Acasă am o personalitate, sunt într-o atmosferă plăcută, mai relaxantă, la şcoală, sunt mai serios, ca să mă asculte elevii, iar la atelier sunt altul: mă apuc de lucru, pun o muzică frumoasă, liniştită. Personalităţile acestea trebuie neapărat separate, pentru că artistul se închide în zona lui, se rupe de realitate”, încearcă să se explice artistul.
Chiar dacă acum copiii sunt prioritatea din viaţa lor, soţii Sorina şi Adrian dedică mult timp şi lucrărilor personale, fie un tablou, fie un panou textil. În a treia cameră din apartament au improvizat un adevărat punct de lucru.
Citeşte şi: Armata ca MOŞTENIRE de familie, de la bunici către nepoţi (FOTO)
