De fiecare dată când plouă abundent, o parte din aleea care trece prin spatele blocului C12, din Mazepa I, se inundă. Problema apare, de fapt, pe o porţiune de drum care nu e nici prea bine asfaltată şi pare şi puţin denivelată. Neglijată, într-un cuvânt.
După fiecare rafală, băltoaca formată e atât de întinsă, încât un caras adult, spre exemplu, s-ar putea bălăci voios în ea înainte să fie călcat în picioare de gălăţenii care trec, fleoşc-fleoşc, prin zonă pomenindu-i de rude pe toţi cei care nu repară drumul.
Poate că o mână de orez aruncată în baltă ar putea da o cultură bunicică. Sau câţiva peşti guppy, de acvariu, ar putea fi învăţaţi, aici, cum să se descurce în sălbăticie.
În mod firesc, după ce balta se usucă rămâne noroiul, care, la rândul său, se transformă în praf gros, pe timp de arşiţă. Iar odată cu primii stropi de ploaie, o luăm de la capăt. Din respect pentru gălăţenii care se plimbă prin ploaie sau imediat după, autorităţile ar trebui să rezolve cumva problema.
Greu de crezut că pentru trei metri de alee nu se poate găsi nici o soluţie tehnică. Nu de alta, dar într-un oraş european nu-i frumos să fim nevoiţi să ne spunem unul altuia: „Nu pe-acolo, că-i noroi!”.
