Cei mai mulţi oameni îi ignoră, unii îi privesc cu milă, iar foarte puţini înţeleg ce se petrece cu adevărat în sufletul lor. Este vorba despre copiii cu nevoi speciale, care au prea puţini îngeri păzitori pe pământ. Totuşi, există oameni care luptă pentru a le face viaţa frumoasă. Aceasta este povestea Mihaelei Mihalache, mama a doi copiii cu dizabilităţi, care a făcut tot posibilul pentru a distruge barierele ignoranţei, astfel încât, în comuna Lieşti din judeţul Galaţi, să se înfiinţeze un Centru de Zi.
Când a pornit la drum, cu un băiat în scaun rulant şi cu fetiţa în braţe, Mihaela Mihalache nu avea nicio meserie. În timp, însă, a căpătat profesia de femeie eroină. Dragostea pentru cei doi copii, dar şi pentru copiii speciali din alte familii, i-a dat putere să pună în mişcare instituţiile statului şi să atragă ajutorul Fundaţiei „Inimă de Copil” din Galaţi. În anul 2010, visul i s-a împlinit. La Lieşti, un Centru de Zi pentru copiii cu dizabilităţi îşi deschidea uşile.
"Copiii nu sunt o greutate"
Băiatul Mihaelei Mihalache are acum 22 de ani, iar fetiţa 13 ani. El are retard mintal cu parapareză, iar sora lui, deşi la naştere părea sănătoasă, la numai doi ani şi jumătate a fost diagnosticată de „miestenia gravis”, o afecţiune a sistemului muscular. Oricât de complicaţi ar părea aceşti termeni medicali, Mihaela Mihalache a învăţat să vadă lucrurile mult mai simplu.
„Există probleme mult mai grave în lumea aceasta. În primul rând, noi, părinţii, trebuie să acceptăm ceea ce avem. Copiii nu sunt neapărat o greutate. A avea un copil cu probleme nu este o dramă şi părinţii nu trebuie să le transforme viaţa într-o dramă. Ei sunt datori să lupte alături de copii, chiar dacă apar multe probleme în familie, în primul rând financiare. Dar viaţa noastră nu este decât o luptă”, ne-a povestit Mihalea.
Pentru a înţelege cât mai bine nevoile acestor copiii, Mihaela a urmat cursuri de specializare, iar astăzi este lucrător social prin arte combinate.
Centrul de Zi, a doua casă pentru 14 copii
În 2010, şase copii beneficiau de serviciile Centrului de Zi, iar astăzi sunt 14. Poate că numărul nu este foarte mare, dar având în vedere spaţiul relativ mic, pus la dispoziţie de primăria comunei Lieşti, şi puţinii angajaţi, constatăm cât de mare este efortul celor care lucrează la centru. Îmbucurător este faptul că pe lista de aşteptare nu sunt alţi solicitanţi. „La centrul nostru pot veni copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 18 ani. Avem beneficiari din comunele învecinate. Venind aici, ei îşi recapătă încrederea, iar prin tot felul de gesturi îşi arată trăirile. Au un loc al lor în care se joacă, învaţă câte ceva, se relaxează şi se simt în siguranţă. Trăiesc cu adevărat bucuria copilăriei, simt dragoste şi afecţiune. Înainte să-mi aduc copiii la centru, credeam că au absolut tot de ce au nevoie şi sunt suficient de pregătiţi, având în vedere gradul lor de handicap. Aici, însă, am observat că ei nu ştiu nimic. Nu ştiau că poţi să te joci la masă sau într-o altă sală, că poţi pune mâna pe diferite obiecte. Mai mult decât atât, pentru aceşti copii socializarea este vitală”, a precizat Mihaela.
Zeci de activităţi pentru o copilărie normală
În cele patru camere colorate ale centrului (o sală de mese, o cameră pentru kinetoterapie, o cameră de lucru individual, şi o sală mai mare în care pot sta împreună), copiii regăsesc o lume plină de viaţă. Deşi sunetele pe care le produc sunt greu de înţeles, lumina care se revarsă din ochii lor te ajută să le citeşti gândurile. În clădire persistă căldura umană, datorită legăturii strânse dintre copii şi angajaţi. Mihaela, gazda noastră, este zilnic la centru. O dată sau de două ori pe săptămână, cu aceşti copii lucrează, conform unui program individual, un psiholog de la Galaţi, iar kinetoterapeutul Adrian Barbu aduce zilnic o stare de linişte în sufletul copiilor.
„Unii copiii necesită mai multă terapie. După proceduri, ei sunt mai relaxaţi şi se observă mici schimbări în spasticitate. Îi învăţăm ritmicitatea fiecărui exerciţiu. Este mult mai frumos să lucrezi cu aceşti copii, decât într-un mediu spitalicesc. Cea mai bună parte a lucrului cu ei îl reprezintă ataşamentul reciproc. Un copil de aici se ataşează mai mult de oameni decât un alt copil”, ne-a mărturisit kinetoterapeutul Adrian Barbu, care activează la Centrul de Zi din Lieşti de un an.
Este imposibil ca cei 14 copii speciali să nu se ataşeze de oamenii care au grijă de ei. La centru li se organizează aniversări, petreceri, iar pe 1 iunie, Fundaţia „Inimă de Copil” organizează la Galaţi o serbare deosebită, în care ei sunt actorii principali. Totodată, după ce a fost achiziţionat un microbuz, reprezentanţii centrului şi ai fundaţiei le organizează călătorii la obiectivele turistice din judeţele Galaţi şi Brăila.
"Va fi mai greu când vor deveni adulţi"
Iniţiativa Mihaelei Mihalache a fost de la bun început una nobilă, deşi, comunitatea de la Lieşti nu a înţeles acest lucru. „Iniţial, centrul nostru a fost privit ca o afacere, chiar dacă scopul nostru era să ajutăm persoanele cu dizabilităţi. Se uitau ciudat la aceşti copii, de parcă au o boală transmisibilă. Treptat, oamenii au înţeles ce înseamnă dizabilitate. Astăzi, toată lumea îi priveşte cu milă, dar ei nu au nicio durere. Tot ceea ce trebuie să faci este să-i asculţi, indiferent de modul de comunicare: verbală sau non-verbală. Poate că va fi mai greu atunci când vor deveni adulţi, dar sperăm să găsim câteva modalităţi prin care să le păstrăm acelaşi program. Este păcat că nu s-a gândit nimeni să deschidă în această comună un Centru de Zi pentru adulţii cu dizabilităţi”, a precizat Mihaela Mihalache.
De la această femeie curajoasă, dar şi de la ceilalţi oamenii care lucrează cu dăruire pentru copiii speciali, am mai învăţat o lecţie: providenţa îţi dă exact atât cât poţi duce.
