* Guvid, hanus, bacaliar, cambulă, stavrid şi calcan puteţi prinde oricând la Marea Neagră *
Dacă v-aţi plictisit de pescuitul pe apele din jurul Galaţiului sau dacă vi se pare că peştele nu mai trage cum trăgea odată, puteţi încerca o experienţă nouă, care cu siguranţă vă va oferi satisfacţii: pescuitul marin. Puţini sunt cei care ştiu că pescuitul la Marea Neagră e o opţiune destul de serioasă, că se prinde peşte ca la balamuc şi că tot ce ajunge în cârlige e bun şi de tigaie.
Am încercat şi noi, vreme de două zile, să prindem peşte de apă sărată şi am hotărât să vă împărtăşim din experienţa noastră. Cine ştie, poate că veţi avea ocazia să încercaţi şi dumneavoastră.
Detalii tehnice
Ca principiu, pescuitul marin nu e chiar diferit de cel de apă dulce. Doar că, pentru rezultate excepţionale, aveţi nevoie de o barcă stabilă, cu un motor bun, care să nu vă lase când vă e lumea mai dragă. Marea e perversă în anumite momente şi e destul de riscant să vă aventuraţi în larg atunci când sunt valuri mari.
Cel mai bine e să mergeţi când marea e liniştită, ca o băltoacă. Distanţa la care se pescuieşte bine este de aproximativ trei până la cinci kilometri de mal, unde adâncimea apei este de aproximativ 30 de metri.
Aveţi nevoie de una-două lansete medii (2,40 – 2,70), cu vârful destul de subţire, pentru că nici capturile nu sunt foarte „grele”. Dar sunt numeroase. Singura momeală de care aveţi nevoie este râma neagră. Eventual, mai puteţi lua nişte carne de scoică.
Iar din momentul în care aţi prins primul guvid deja aveţi şi restul momelii, pentru că se prinde foarte bine la îmbucătură. La aceste momeli se prinde guvid, hanus, cambulă şi calcan. Montura e una simplă, cu un plumb culisant, cu un cârlig pe fund şi un altul puţin deasupra plumbului.
Cârligele nu trebuie să fie nici mici, nici mari, ca de caras, cu tija ceva mai lungă. O altă montură specială este cea pentru bacaliar (bacalea în limbajul pescăresc popular). Se foloseşte o „ţaparină”, o montură cu zece cârlige mici, aşezate la distanţă de zece centimetri unul de celălalt, acoperite de o pană. Pescuitul la ţaparină presupune prezenţa unui plumb pe fund, iar peştele „se aruncă” la pana de pe cârlig, agăţându-se singur.
Nu e indicat să ridicaţi lanseta imediat ce a început să tragă, aşteptaţi până când mai mulţi peşti se agaţă. Cu puţin noroc, în câteva minute puteţi scoate cel puţin şase-şapte peşti o dată.
16 kilograme de peşte în cinci ore
Cu sprijin şi informaţii de la pescarii vechi am avut rezultate excepţionale chiar din prima zi de pescuit. În doar cinci ore (de la 7 dimineaţa până la prânz) am reuşit, în patru inşi, să prindem exact 16 kilograme de peşte.
Cel mai mult s-a prins guvid (încrezut, nu glumă), apoi bacaliar, câţiva hanuşi de-a dreptul spectaculoşi, doi - trei stavrizi şi, captura zilei, o cambulă. Din păcate, nu am avut parte de calcan, zărgan, chefal sai rechinaş. Însă aici mai depinde şi de noroc, de locul pe care îl alegi ca să lansezi.
În principiu, dacă nu trage deloc în primele cinci minute, este bine să schimbaţi locul pentru că înseamnă că aţi dat de nisip, iar peştii stau mai mult pe lângă pietre. Şi încă un indiciu: dacă vedeţi delfini prin zonă, fiţi siguri că sunt bancuri întregi de peşte, aşa că insistaţi în acel loc. Marea e aproape, dacă aveţi şi o barcă la îndemână, nu vă mai trebuie decât fir întins.
Explicaţii foto:
1 – Se prinde bine la două cârlige: peştele cel mare e hanus, cel mic e un guvid
2 – La ţaparină poţi prinde cinci-şase bucăţi la o lansare
