Burse pentru elevi din partea Fundaţiei Comunitare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Fundaţia Comunitară Galaţi (FCG) şi-a îndreptat atenţia spre o categorie vitală a societăţii noastre, elevii, asigurând un fond de burse pentru aceştia.

Decizia a fost luată de Consiliul Director al FCG şi reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale fundaţiei în 2016. Prin acest fond, Fundaţia Comunitară Galaţi şi donatorii implicaţi încurajează continuarea studiilor preuniversitare, susţin performanţa şcolară şi extraşcolară, precum şi dezvoltarea personală a elevilor. Li se oferă astfel tinerilor cu o situaţie financiară precară oportunitatea de a deveni o componentă activă a comunităţii în care trăiesc.

Acest lucru se va realiza prin oferirea unui sprijin financiar şi prin medierea unei relaţii de mentorat. În acest sens, se vor organiza întâlniri de socializare între bursieri şi donatori, pentru dezvoltarea tinerilor, dar şi pentru identificarea nevoilor şi aşteptărilor acestora, conturând în acest fel şi o comunitate a fondului.

Obiectivele proiectului sunt identificarea şi susţinerea elevilor din clasele IX-XII cu rezultate bune la învăţătură, dar care, din motive de ordin financiar, sunt în pericol de abandon şcolar; construirea în jurul acestor tineri a unei comunităţi de oameni care să îi sprijine, oferindu-le nu doar ajutor financiar, ci şi idei sau sfaturi, pentru a-i ajuta să se descopere şi să aibă rezultate mai bune, şi punerea bazelor, încă de la o vârstă fragedă, a unei conştiinţe filantropice.

Se doreşte ca prin Fondul de Burse al Fundaţiei Comunitare Galaţi să scadă rata de abandon şcolar la nivelul liceelor din judeţ.

Condiţiile de acordare a bursei

Bursierii trebuie să-şi păstreze pe tot parcursul anului şcolar calitatea de integralişti, să nu aibă mai multe de zece absenţe nemotivate pe un semestru şi o medie semestrială de minimum 7,50 pentru Bursa de Sprijin şi de minimum 9,50 pentru Bursa de Excelenţă. Ambele  burse sunt în valoare de 2.000 de lei pe an. De asemenea, aceştia trebuie să se implice în diverse activităţi în perioada anului şcolar 2016-2017.

Program de mentorat

Programul de mentorat facilitează dăruirea suportului moral şi financiar către adolescenţi care întâmpină greutăţi materiale, ce îi împiedică să îşi atingă întregul potenţial. Cei care se vor implica în Fondul de Burse - mentorii şi bursierii - trebuie să iasă din zona de confort, ca să se cunoască mai bine pe ei înşişi, dezvoltându-şi noi abilităţi. Mentorii pot deveni modele pentru bursieri şi îi pot inspira, le pot deschide apetitul pentru o arie de cunoaştere prin care tinerii să se poată dezvolta.

Citit 1138 ori Ultima modificare Vineri, 03 Februarie 2017 19:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.