* Azi, 3 septembrie, 40-50 de caiaciştii din toată Europa trec pe Dunăre, spre Deltă, prin dreptul oraşului nostru * Sub care preş ascundem gunoiul de pe mal? *
Zeci de cetăţeni europeni pleacă an de an într-o călătorie pe fluviul Dunărea, de la izvoare până la gurile de vărsare în mare. Astăzi, în coborârea lor spre Deltă, caiacele sau canoele nemţeşti, austriece, sârbeşti, bulgăreşti, olandeze şi elveţiene trec prin dreptul Galaţiului.
Un spectacol garantat pentru gălăţenii de pe mal. În schimb, nu băgăm mâna în foc pentru spectacolul oferit de Galaţi celor din mijlocul fluviului. Dimpotrivă, ne întrebăm sub care preş să ne ascundem mizeria de pe mal!
Pasionaţi de aventură, caiaciştii se refugiază, probabil, în sălbăticia naturii, tocmai ca să uite de constrângerile civilizaţiei urbane. Nici nu bănuiesc că aproape de capătul drumului, la Galaţi, se întâlnesc, de fapt, cu sălbăticia urbană.
Relicvă comunistă? (foto 2)
Nu e de mirare că aceşti călători nu au în plan oprirea pe malul gălăţean al fluviului. Nici dacă ar vrea nu ar avea unde să-şi întindă corturile. La borna cu numărul 154 (caiaciştii se ghidează după bornele de pe maluri) din dreptul Plajei «Valuri» nu-i chip de popas de noapte.
Zona plajei nu e amenajată pentru campat, ca să nu mai vorbim că seara târziu nici duşurile de la bazine nu mai funcţionează. Scheletul-mamut care ţine loc de discotecă în aer liber poate fi uşor confundat cu o relicvă a comunismului. Şi numai de vremurile acelea nu vor să-şi amintească est-germanii…
Nesimţitul s-a născut la Galaţi (foto 3)
Frumos îmbrăcat în haine de oraş, nesimţitul balcanic s-a plimbat pe malul Dunării. Aşa fudul cum este, şi-a făcut simţită prezenţa cum ştia el mai bine: aruncând la întâmplare ambalaje sau resturi din lucrurile cu care a venit la plajă.
Bineînţeles, nesimţitul trăieşte bine-mersi şi în aparatul birocratic local din moment ce puţin îi pasă că în atribuţiile sale intră curăţarea malului Dunării, măcar la plaja de la «Valuri». De unde – aviz amatorilor care vor să îşi îmbunătăţească tehnica aceasta de comportare, în cazul în care n-au ajuns la perfecţiune - şi existenţa unui «Ghid al nesimţitului», special scris pentru ei.
O mostră din groapa de gunoi a oraşului (foto 4)
Într-un oraş dezvoltat pe orizontală, Turnul de Televiziune face notă discordantă, mai ales când e privit din mijlocul fluviului. Totuşi, dacă s-ar opri la Plaja «Valuri», ca să admire construcţia de pe mal, oaspeţii ar crede că au nimerit direct la groapa de gunoi a Galaţiului.
Ghinionul lor ar fi să îi latre, ba să îi mai şi muşte, căţeii hămesiţi care-şi fac veacul în zonă, aşteptând să le pice în dinţi un localnic sau, de ce nu?, o delicatesă, precum acest străin plecat în vacanţă să se relaxeze.
Mizeria, deversată în văzul Europei (foto 5)
De regulă ascunse văzului şi simţului olfactiv, miasmele civilizaţiei gălăţene se insinuează sub nasul celor care se întâmplă să ne viziteze pe Dunăre mai firesc decât o face o ambarcaţiune cu motor. Credeaţi că doar în Infernul lui Dante întâlneşti râuri urât mirositoare, purtând cu ele mizeria în stare pură?
Sălbăticie? Da’ de unde, barbarie de-a binelea (foto 6 şi 7)
O bună parte neamenajat, malul gălăţean al Dunării seamă cu o insulă pustie, pe care ar putea oricând eşua un Robinson în căutarea aventurii. Asta sună a tărâm locuit de barbari, nu? Ne trădează macaraua din fundal, pe care caiaciştii, participanţi ani la rând la turneul de agrement de pe Dunăre, o cunosc, probabil, ca pe un punct de reper.
Original, muzeul în aer liber (foto 8)
Dacă ar fi noapte, luminate cum sunt, sculpturile metalice de pe Faleză ar arăta spectaculos.
Cu ce ieşim în evidenţă? (foto 9)
La Trecere Bac e o baie indispensabilă de cosmopolitism balcanic: gherete de tot felul, ambarcaţiuni aruncate lângă mal, pietriş dezgolit de nivelul scăzut al apei, mâl şi nelipsitele peturi. Cu Dunăre sau fără, tot o apă şi-un pământ suntem.
Chiar aşa, noi cu ce ieşim în evidenţă? Aha, greu de spus, nu?
