De zece zile, angajații DSP Galați își strigă nemulțumirile în stradă
Marți, 28 Noiembrie 2023 21:13 | Publicat în Regional
Președintele executiv al Sindicatului Național "Forța legii", Marius Sepi, a declarat că protestele angajaților din direcţiile de sănătate publică (DSP) vor continua. Salariaţii din toată ţara, inclusiv cei de la DSP Galaţi, protestează deja de zece zile și spun că nu vor să cedeze până când revendicările lor nu vor fi soluționate favorabil. Marți, 28 noiembrie, la ora 10.00, liderii de sindicat s-au întâlnit din nou cu reprezentanții Ministerului Sănătății, însă ...
Angajații DSP, consecvenți în a-și cere drepturile
Joi, 23 Noiembrie 2023 14:25 | Publicat în Regional
Joi, 23 noiembrie, a fost o nouă zi în care angajații Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galați au ieşit în curtea instituției pentru a-și exprima nemulțumirile față de actualele legi ale salarizăriiReamintim faptul că aceștia au demarat protestele în urmă cu o săptămână și au anunţat că vor continua pe durată nedeterminată. Oamenii petrec câteva ore zilnic în curtea instituției, scandând lozinci împotriva noii legi a salarizării. Printre nemulțumirile angaj ...
Ambulanțierii au pus stop conflictului de muncă
Miercuri, 22 Noiembrie 2023 15:00 | Publicat în Regional
Angajații Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Galați au pus punct protestelor declanșate marți, 21 noiembrie, când anunțau că se aliniază mișcării de protest din toată țara și că sunt solidari cu colegii lor aflați în greva foamei la Parlament. Președintele Sindicatului "Ambulanța" Galați, dr. Cătălin Roșu, a transmis, miercuri, 22 noiembrie, un comunicat de presă prin care anunța oficial încheierea conflictului de muncă și reluarea activității. "Greva foamei ...
Protest pe durată nedeterminată al angajaților de la Ambulanţa Galaţi (VIDEO)
Marți, 21 Noiembrie 2023 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Personalul de la Serviciul de Ambulanță Judeţean (SAJ) Galaţi a declanşat, marți, 21 noiembrie, un protest pe durată nedeterminată
Salariații au declanşat protestul în semn de solidaritate cu colegii lor din țară și, mai ales, cu cei care se află în greva foamei la sediul Parlamentului. Angajații și-au manifestat nemulțumirea în curtea sediului unității, însă activitatea ambulanțelor nu a fost perturbată. În timpul celor două ore de protest, angajații SAJ Galați a ...
Protest "pe două picioare" al taximetriștilor gălățeni, împotriva transportului alternativ
Luni, 20 Noiembrie 2023 19:00 | Publicat în Regional
Marți, 21 noiembrie, între orele 11.00 și 12.00, în Galați va avea loc un nou protest al taximetriștilor, care va avea aceeași temă ca precedentele: abrogarea OUG 49/2019 și a Legii 204/2019 - documente legislative care reglementează transportul alternativ în România. În premieră față de acțiunile de protest anterioare, taximetriștii gălățeni trec, marți, de pe "patru roți" pe "două picioare", la fel cum se va întâmpla în mai multe orașe mari din țară. Conform lui D ...
Salariații caselor teritoriale de pensii au continuat, miercuri, protestele care au ca scop obținerea unei salarizări echitabile. La Galați, angajații CJP au ieșit din nou în fața sediului, chiar dacă ploua, unde au stat timp de o oră, dar fără să afecteze în vreun fel activitatea de la ghișee. Același lucru l-au făcut și colegii lor de la Casa Locală de Pensii din Tecuci, dar fără ploaie.„Noi vrem egalizarea salariilor cu cele de la Casa Națională de Pensii și modifica ...
Protestul de la Casa de Asigurări de Sănătate s-a încheiat
Marți, 14 Noiembrie 2023 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Protestul angajaților de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați s-a încheiat marți, la fel ca acțiunile similare ale colegilor lor din toată țara. De asemenea, pichetarea care trebuia să aibă loc, marți, în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei a fost anulată, ca urmare a adoptării în Parlament, în aceeași zi, a proiectului de lege ce vizează majorarea salariilor angajaților din casele de sănătate, a informat Blocul Național Sindical (BNS). Pr ...
Angajații Casei de Pensii continuă protestele
Duminică, 12 Noiembrie 2023 13:48 | Publicat în Regional
Zi de zi, dar mai puțini vizibili în presă decât colegii lor din CJAS-uri, salariații caselor de pensii teritoriale au continuat protestele față de salarizarea injustă din sistem. Timp de o oră și jumătate zilnic, oamenii au ieșit cu pancarte prin care cer "Aceeași lege, aceeași funcție, același salariu" și "Muncă egală = salarii egale". La Galați, protestele vor continua și de luni încolo, fără a fi afectate în vreun fel activitățile de la ghișee. "Vom continua să p ...
Salariile din întregul sistem sanitar, în pericol. A șaptea zi de proteste la casele de sănătate
Vineri, 10 Noiembrie 2023 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Vineri a fost cea de-a șaptea zi a protestelor susținute de angajații caselor de asigurări de sănătate din toată țara. Declanșate pe 2 noiembrie, protestele au ca principală revendicare majorarea salariilor, rămase, după cum afirmă angajații, la nivelul anului 2018. De luni, situația din sistem poate deveni foarte serioasă, deoarece casele de sănătate au anunțat că vor sista plățile către spitale și furnizorii de servicii medicale.
Conform președintelui Blocului Națion ...
Protestul angajaților Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați a continuat şi miercuri. A fost a cincea zi în care angajații instituției şi-au manifestat nemulțumirile, însă de data aceasta s-au gândit și la gălățenii al căror tratament depinde de adeverințele eliberate de instituție. Astfel, deși oamenii au protestat şi au scandat lozinci în curtea instituției, un ghișeu a rămas deschis pentru public, cu program zilnic 8.30 - 9.00 și 16.00 - 17.00. Aces ...