Aşteptarea continuă în cazul de dopaj al lui Bute

Aşteptarea continuă în cazul de dopaj al lui Bute
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pugilistul gălăţean Lucian Bute şi echipa sa mai au de aşteptat una până la două săptămâni pentru a cunoaşte rezultatele probei B a testului antidoping de după meciul cu Badou Jack, din 30 aprilie, pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie.

Un reprezentant al lui Bute a fost prezent, joi, la Salt Lake City (SUA), pentru a asista la certificarea eşantionului care va fi supus analizei. Odată încheiată această procedură, laboratorul american va efectua investigaţiile suplimentare necesare.

„Procedura va începe astăzi (n.r. - joi) şi ar putea dura între o săptămână şi 15 zile. Nu va exista nicio informaţie relevantă cu privire la aceasta dar, de îndată ce rezultatele sunt anunţate, acestea vor fi făcute publice şi se va discuta cu Lucian Bute şi cei din echipa sa”, se arată în informarea făcute de "Group Yvon Michel", care îl reprezintă pe pugilistul gălăţean.

Lucian Bute se consideră nevinovat în faţa acuzelor aduse cu privire la dopaj şi şi-a angajat un avocat. Totodată, preparatorul său fizic, Angel Heredia, a încercat să explice şi el situaţia generată. „Bute este curat, nu mi-a cerut niciodată să fac ceva ilegal”, a spus Heredia. „Eu sunt cel care am cerut să fac testul antidoping, precum şi la celelalte suplimente pe care le-am primit”, declara Bute în cadrul unei conferinţe de presă după izbucnirea scandalului.

Totuşi, situaţia de incertitudine nu l-a împiedicat pe Bute să îşi reia antrenamentele, gălăţeanul fiind prezent la sala fraţilor Otis şi Howard Grant din Dorval (lângă Montreal, Canada).

Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat chiar după meciul cu Badou Jack din data de 30 aprilie, desfăşurat la Washington. Substanţa interzisă la care a fost depistat este ostarină (enobosarm), cu efecte similare celor ale steroizilor anabolizanţi.

Citit 1863 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.