BASCHET | Victorie clară pentru fete, înfrângere la limită pentru băieți

BASCHET | Victorie clară pentru fete, înfrângere la limită pentru băieți
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa feminină de baschet Phoenix a câştigat, scor 77-62 (31-36), în fața formației Sirius Tg. Mureş - nou promovată în Liga Națională, într-un meci disputat sâmbătă seară, în deplasare, contând pentru penultima etapă a returului din sezonul regulat.

Cu un lot subţiat atât de serios de accidentări încât până şi antrenoarea secundă Andreea Șoptică a fost nevoită să se echipeze pentru a intra la joc, dacă situaţia ar fi impus, Phoenix a avut pe foaia de joc numai zece baschetbaliste şi a mizat pe şapte din ele. Chiar şi aşa, echipa gălățeană a pornit bine, încheind primul sfert cu un avans de 6 puncte, însă la pauză s-a intrat cu un scor surprinzător, dezavantaj de cinci puncte pentru Phoenix. În sfertul al treilea, baschetbalistele echipei gălățene au readus lucrurile la normal, cu mai multă concentrare reuşind să aducă scorul la un aspect mult mai relevant faţă de valoarea individuală a jucătoarelor din cele două tabere: de la 36-31 pentru gazde la 36-43. Din acel moment jocul a “curs” într-un singur sens, intrarea în ultimul sfert fiind făcută cu un plus de 14 puncte pentru Phoenix.

Cea mai productivă jucătoare a echipei Phoenix a fost Jeanette Jackson, care a reuşit un ”double-double”, cu 19 puncte (4x3p), 13 recuperări și 4 pase decisive. Celelalte realizatoare ale formației gălățene au fost: MyNeshia McKenzie cu 19 puncte, 9 recuperări, 2 ”assists”; Shanice Steenholdt 16 p, 14 r, 2 a, Alexandra Dumitrache 11 p, 2 r, 2 a; Erica Covile 10 p, 9 r, 6 a; Kerah Nelson 2 p, 1 a și Bianca Fota 1 recuperare.

În ultimul meci din returul sezonului regulat, Phoenix va juca miercuri, 1 februarie, pe teren propriu, cu Sepsi Sf. Gheorghe, liderul campionatului. 

Băieţii, revenire în ultimul sfert

Echipa masculină Phoenix a pierdut, scor 87-90 (42-49), în fața formației BC Timișoara, într-un meci contând pentru etapa a 18-a din Liga Națională (LN), disputat sâmbătă seara, la Galați.

Gălățenii au fost o singură dată la conducere, (28-27, în minutul 18), în urma unui coș de trei puncte realizat de Gugino, intrarea la pauză fiind cu un dezavantaj de 7 puncte. În partea a doua a meciului, Phoenix a reușit să egaleze (53-53), dar a urmat o serie de 11 puncte la rând pentru timișoreni care a dus la cea mai mare diferență în favoarea oaspeților: 71-55 (min 27).

Totuşi, echipa gălăţeană, deşi a greşit mult, a reușit prin ambiţia arătată să-şi impresioneze numeroasa asistenţă - s-a jucat cu tribuna plină – şi să joace ultimele zeci de secunde cu spectatorii în picioare, susţinând-o frenetic. Cu o serie de opt puncte consecutive, s-a ajuns să se spere din nou în victorie, revenind de 79-88 la 87-88, când mai erau 33 de secunde din meci. Însă, revenirea nu a putut fi concretizată şi într-un rezultat favorabil, ratările din momentele cheie, cumulate cu unele decizii controversate ale arbitrilor, ducând la ratarea victoriei. “Au fost multe faze similare interpretate diferit de arbitri, dar prefer să mă uit în curtea noastră. Au fost greşeli individuale în momentele în care ne-am apropiat, care nu prea sunt scuzabile. Totuşi, pentru puterea de luptă arătată, trebuie să-mi felicit echipa”, a declarat Florin Nini, antrenorul baschetbaliştilor de la Phoenix.

Cel mai productiv jucător de la Phoenix a fost Bojovici, cu 23 de puncte, 6 recuperări și 5 pase decisive. Ceilalți realizatori ai echipei gălățene au fost: Gugino 19 puncte, 5 recuperări; Guțoaia 13 puncte, 7 recuperări, 2 ”assists”; Brandon 11p, 5r, 7a; Pesici 11p, 6r, 2a, Vlaicu 6p, 4r, 1a, Waters 4p, 2a și Pîrlog - o recuperare.

Phoenix se menține pe locul 8 și mai are de susținut trei meciuri din prima fază a sezonului regulat, cu “U” Cluj (deplasare, 4 februarie), Dinamo (acasă, 11 februarie) și CSU Oradea (deplasare, 25 februarie).

Citit 1748 ori Ultima modificare Luni, 30 Ianuarie 2017 15:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.