Ciolacu cheamă corporațiile americane în România

Ciolacu cheamă corporațiile americane în România
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Premierul Marcel Ciolacu a dat din nou asigurări, marți, că Guvernul nu va mări taxele și a invitat investitorii americani să dezvolte obiectivele de investiții strategice ale României, de la cloudul guvernamental la sectorul energetic. "Gazul din Marea Neagră, energia nucleară și eoliană, hidrogenul verde pot face din România noul El Dorado energetic al continentului", a spus Ciolacu, citat de Hotnews.

Prezent la AmCham CEO Business Forum, premierul Marcel Ciolacu le-a propus investitorilor americani să dezvolte împreună obiectivele de investiți strategice și mecanismele de finanțare cele mai adecvate, subliniind că România are banii necesari. Premierul și-a prezentat viziunea economică și a estimat că, "dacă își păstrează stabilitatea politică și economică, România poate deveni în următorii 4-5 ani una dintre marile forțe economice ale continentului".

"Am setat deja un etalon de investiții publice de minim 7% din PIB, care trebuie să reprezinte o medie și pentru următorii 4-5 ani. Asta înseamnă că în perioada 2024-2028 putem investi în economie circa 700 miliarde de lei din fonduri europene și de la bugetul de stat", a spus Marcel Ciolacu.

Susținând că România nu mai are timp de proiecte mici, Ciolacu a invitat marile corporații americane să fie parteneri în proiecte majore de investiții. "Cloudul guvernamental, care este pilonul digitalizări administrației de stat, este unul dintre cele mai relevante exemple. Însă nu este singurul. Ridicăm zeci de noi spitale, avem nevoie de aparatură medicală de ultimă generație și de training pentru personalul medical. Avem șansa de a deveni un hub energetic regional, cu cel mai bun mix de producție din zonă. Gazul din Marea Neagră, energia nucleară și eoliană, hidrogenul verde pot face din România noul El Dorado energetic al continentului", a declarat premierul.

În schimb, Ciolacu promite predictibilitate și stabilitate pentru mediul de afaceri. "Vin astăzi în fața dumneavoastră cu o dublă garanție, atât fiscal-bugetară, cât și de ordin politic. Nu mărim taxele! Nu ieșim cu niciun milimetru din coordonatele financiare stabilite împreună cu Comisia Europeană în PNRR! Nu ne abatem vreo secundă de la traiectoria setată pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică! De fapt, pentru a nu periclita atingerea acestui dublu obiectiv național strategic - finalizarea PNRR și aderarea la OCDE - am luat săptămâna trecută o decizie politică esențială, alături de partenerii de guvernare. Simplificarea calendarului electoral prin comasarea alegerilor și devansarea scrutinului prezidențial dă României șansa de a-și proteja viitorul economic și a-și continua marile proiecte de investiții. Astfel, în loc de adversitatea electorală, am ales stabilitatea socială! România va avea și dincolo de 2024 o guvernare solidă, pe aceleași coordonate democratice! O guvernare în care investitorii străini își pot derula proiecte într-un climat de concurență reală, luptă contra evaziunii și mai puțină birocrație administrativă", a spus acesta.

Citit 476 ori Ultima modificare Marți, 27 Februarie 2024 16:47

1 comentariu

  • postat de Gogu
    Miercuri, 28 Februarie 2024 07:15
    82.79.117.***
    Marcelica mai are cateva luni de guvernare... poate promite orice. Guvernul urmator va face bugetul pentru 2025. Cu taxe, accize si redevente cu tot!
    0
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.