Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, o lege care extinde noţiunea de „loc de muncă”, astfel încât sunt considerate acte de hărţuire şi cele care sunt produse în delegaţii, team-buildinguri şi orice spaţii publice sau private care au legătură cu locul de muncă, informează Mediafax.
Legea are ca obiect de reglementare ratificarea Convenţiei nr. 190/2019 privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii, adoptată de către Organizaţia Internaţională a Muncii la cea de-a 108-a sesiune a Conferinţei Internaţionale a Muncii, la Geneva, la 21 iunie 2019.
"Ratificarea convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii aduce mai multă claritate în legislaţia naţională. Unele dintre fapte devin infracţiuni prin raportarea la legislaţia penală, civilă sau contravenţională, după caz. De asemenea, proiectul extinde noţiunea de «loc de muncă» astfel încât sunt considerate acte de hărţuire şi cele care sunt produse în delegaţii, team-buildinguri, orice spaţii publice sau private care au legătură cu locul de muncă", se arată în raportul comisiilor de specialitate din Camera Deputaților.