INS a revizuit estimarea privind creşterea economică din primul semestru

INS a revizuit estimarea privind creşterea economică din primul semestru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Institutul Naţional de Statistică a revizuit estimarea privind creşterea economică din primul semestru, de la 0,8 la sută în varianta iniţială la 0,7 la sută, astfel că Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns la jumătatea anului la 247,727 miliarde lei, susţinut de creşterile din construcţii şi activităţi profesionale şi de servicii.

În trimestrul al doilea PIB a crescut cu 1,1 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 138,259 miliarde lei preţuri curente, urcând şi comparativ cu primele trei luni ale anului, după două trimestre consecutive de scădere.

Potrivit Mediafax, ramura "Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport" a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate (3,7 la sută), urmată de construcţii (3,6 la sută). Creşteri uşoare s-au mai raportat în activităţile de informaţii şi comunicaţii (1,5 la sută), tranzacţii imobiliare (1,1 la sută), industrie (0,3 la sută) şi comerţ cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (0,3 la sută).

Reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială (2.1 la sută), agricultură, silvicultură şi pescuit (1,6 la sută), activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (1,6 la sută) şi intermedieri financiare şi asigurări (0,9 la sută).

Ca o consecinţă a evoluţiei pozitive înregistrate pe ansamblul economiei s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o creştere cu 5,7 la sută, notează INS.

Citit 1539 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.