Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
(!) din primul bang al aventurii noastre/ cu apă, foc şi aer şi pământ,
hrănim speranţe şi pornim (îndată)/ prima suflare-a morilor de vânt (!)
(!) încă din primul scutec dăm urlare/ că suntem Centrul Tot(ului) pe Veci,
că Alfa şi Omega sunt Nimic(uri)/ pe care poţi oricând să le dezlegi
şi să le laşi la voia întâmplării/ cum Cine (?) lasă câinii vagabonzi (!)
(!) dar n-avem ochi s-aflăm câte nimicuri/ se gudură, scâncesc şi dau din cozi
fiindcă "cine ştie!?"... "poate-poate?!"/ dar suntem Tot şi nu-nghiţim Nimic,
vrem Infinit pe pâine, sclavi, metrese,/ şi mofturi, şi noroc la loz în plic (!)
(!) n-avem habar ce pândă ne-nconjoară/ precum un gard (hulpav) de ţintirim -
din primul bang luăm deşertăciune,/ din prima clipă-ncepem să murim (!)
(!) Nimicul ţine Totul pe picioare,/ în sensul legănării!... fără sens,
clamează, strânge şi-şi ascute Eu(l) (T)Ratatul cosmic: Homo Sapiens (!)
