Nimic nou despre Tot (dosarele XYZ)

Nimic nou despre Tot (dosarele XYZ)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"

(!) din primul bang al aventurii noastre/ cu apă, foc şi aer şi pământ,

hrănim speranţe şi pornim (îndată)/ prima suflare-a morilor de vânt (!)

(!) încă din primul scutec dăm urlare/ că suntem Centrul Tot(ului) pe Veci,

că Alfa şi Omega sunt Nimic(uri)/ pe care poţi oricând să le dezlegi

şi să le laşi la voia întâmplării/ cum Cine (?) lasă câinii vagabonzi (!)

(!) dar n-avem ochi s-aflăm câte nimicuri/ se gudură, scâncesc şi dau din cozi

fiindcă "cine ştie!?"... "poate-poate?!"/ dar suntem Tot şi nu-nghiţim Nimic,

vrem Infinit pe pâine, sclavi, metrese,/ şi mofturi, şi noroc la loz în plic (!)

(!) n-avem habar ce pândă ne-nconjoară/ precum un gard (hulpav) de ţintirim -

din primul bang luăm deşertăciune,/ din prima clipă-ncepem să murim (!)

(!) Nimicul ţine Totul pe picioare,/ în sensul legănării!... fără sens,

clamează, strânge şi-şi ascute Eu(l) (T)Ratatul cosmic: Homo Sapiens (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 5411 ori Ultima modificare Marți, 02 Aprilie 2024 14:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.