UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Meteo 3 aprilie 2023

Scris de Luni, 03 Aprilie 2023
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi parțial înnorat. Temperatura va atinge valoarea maximă de 15 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la 4 grade Celsius. Sunt 12 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 12 kilometri pe oră.…

Întreruperi de curent programate în Galați

Scris de Duminică, 02 Aprilie 2023
Săptămâna 3-7 aprilie aduce noi întreruperi de curent programate în județul Galați, conform datelor de pe site-ul companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Galați. Astfel, luni, 3 aprilie, se opreşte curentul electric, timp de opt ore, la Cerțești, iar de marți până joi, la Munteni, câte opt ore…

O masă de aer polar vine peste România. Marți și miercuri va fi foarte frig

Scris de Duminică, 02 Aprilie 2023
Un vortex polar va aduce în Romania ninsori, ploi și vânt puternic, în special marți și miercuri, iar la munte sunt așteptate ninsori. „Țara noastră va avea în mai multe zone câteva zile cu un aspect de vreme mai degrabă de sfârșit de iarnă. Înseamnă precipitații mixte și în zonele…

Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile

Scris de Sâmbătă, 01 Aprilie 2023
Atât pietonii, cât și șoferii care au treabă prin oraș trebuie să fie atenți la parcări, staționări și traversări! Polițiștii locali de la Serviciul Rutier ies din nou pe străzi cu efective sporite și orice abatere poate fi sancționată! În perioada 1-3 aprilie, riscurile sunt maxime în următoarele zone: strada …

Restricții de trafic și devieri ale mijloacelor de transport

Scris de Vineri, 31 Martie 2023
Potrivit Primăriei Galați, în perioada 3 – 7 aprilie, se închide traficul auto pe strada Eroilor, capătul dinspre strada Domnească, pe o lungime de aproximativ 15 metri. Totodată, traficul pe strada Domnească, la intersecția cu strada Eroilor, se va desfășura îngreunat, lucrările afectând banda dedicată troleibuzelor și parțial banda a…

Meteo 31 martie 2023

Scris de Vineri, 31 Martie 2023
Astăzi, potrivit meteorologilor, va ploua. Temperatura va atinge valoarea maximă de 13 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la 5 grade Celsius. Sunt 70 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 16 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va…

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Scris de Vineri, 31 Martie 2023
Vineri, 31 martie, polițiștii locali de la Serviciul Rutier ies pe străzi în următoarele zone: bd. Siderurgiștilor, între str. Gheorghe Asachi (Spitalul de Copii) și str. 1 Decembrie 1918 (General); str. Traian, între str. Alexandru Măcelaru și str. Tecuci (Piața Centrală); str. 1 Decembrie 1918 - str. Traian Vuia -…

Finalul unui curs de programare e abia începutul. Iată ce trebuie să faci pentru a deveni programator

Scris de Joi, 30 Martie 2023
Setarea obiectivelor realiste este necesară pentru a nu fi dezamăgit de rezultate și pentru a nu te speria de un eventual eșec. În consecință, trebuie să fii conștient de faptul că finalul unui curs de programare nu înseamnă neapărat și atingerea succesului, ci reprezintă abia începutul unei cariere ca programator.…

Viața devine brusc mai frumoasă, atunci când primești un buchet mare de trandafiri roșii!

Scris de Joi, 30 Martie 2023
Florile îți oferă șansa de a include natura oriunde în viața ta: acasă, la locul de muncă, în grădină sau pe terasă. Efectele fiziologice și psihologice pe care le produc sunt deja dovedite de studiile efectuate până în prezent, fiind dezvoltate chiar terapii florale pentru vindecarea emoțională. Se pare însă…

Meteo 30 martie 2023

Scris de Joi, 30 Martie 2023
Astăzi, potrivit meteorologilor, va fi în mare parte senin. Temperatura va atinge valoarea maximă de 13 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 3 grade Celsius. Sunt 3 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 12 kilometri…

Unde acționează Poliția Locală astăzi

Scris de Joi, 30 Martie 2023
Joi, 30 martie, polițiștii locali de la Serviciul Rutier ies pe străzi în următoarele zone: str. Portului, zona Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați; str. Ana Ipătescu, zona SC Prutul SA; bd. George Coșbuc, între str. Brăilei și str. Basarabiei; str. Domnească, între str. Brăilei și str. Cezar; str.…

Cine a inventat jocurile de cărți și care sunt cele mai populare versiuni

Scris de Miercuri, 29 Martie 2023
Cărțile de joc au fost inventate în China antică. Primele atestări istorice arată că au fost descoperite în China încă din secolul al IX-lea, din timpul dinastiei Tang. Tot din acel secol datează și prima referire la jocuri de cărți, când Collection of Miscellanea de la Duyang, realizată de scriitorul…

Meteo 29 martie 2023

Scris de Miercuri, 29 Martie 2023
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi parțial înnorat. Temperatura va atinge valoarea maximă de 7 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la -1 grad Celsius. Sunt 12 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 19 kilometri pe oră.…

Unde acționează Poliția Locală astăzi

Scris de Miercuri, 29 Martie 2023
Miercuri, 29 martie, polițiștii locali de la Serviciul Rutier ies pe străzi cu efective sporite în următoarele zone: str. 1 Decembrie 1918 (General) și bd. Milcov; bd. Henri Coandă, între str. Traian Vuia și bd. George Coșbuc; str. Gheorghe Doja, între str. Nae Leonard și str. Anghel Saligny; str. Brăilei,…

Vremea rămâne rece în toată ţara, cu minime negative, până joi dimineaţă

Scris de Marți, 28 Martie 2023
Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vremea se va menţine rece, pentru această perioadă, în toată ţara, cu minime preponderent negative şi brumă sau îngheţ la sol. Totodată, se menţin avertizările privind intensificări ale vântului, cea mai mare parte a ţării fiind sub avertizare Cod galben, în timp ce la…

Cele mai populare tipuri de termometre pentru copii și când să le folosești

Scris de Marți, 28 Martie 2023
Termometrele pentru copii sunt instrumente indispensabile cu care poți măsura temperatura celor mici când fac febră. Precise, fiabile și ușor de utilizat, termometrele pentru copii sunt disponibile în multe variante, potrivite fiecărui grup de vârstă. Termometrele digitale sunt tot mai căutate, au funcții multiple și oferă numeroase avantaje, cel mai…

Meteo 28 martie 2023

Scris de Marți, 28 Martie 2023
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte înnorat. Temperatura va atinge valoarea maximă de 10 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la 1 grad Celsius. Sunt 50 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 33 kilometri…

Unde acționează Poliția Locală astăzi

Scris de Marți, 28 Martie 2023
Dacă aveți treabă prin oraș care reclamă deplasarea cu autoturismul personal sau chiar dacă sunteți simplu pieton, aveți grijă cum parcați, staționați sau traversați! Polițiștii locali de la Serviciul Rutier ies din nou pe străzi cu efective sporite și orice abatere poate fi sancționată! Marți, 28 martie, riscurile sunt maxime…

Galațiul, sub cod galben de vânt. Urmează două valuri de frig în toată țara

Scris de Luni, 27 Martie 2023
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod galben de vânt pentru aproape toată țara, valabilă de luni noaptea, ora 23, până marți, 28 martie, la ora 23, conform hărții atașate. În cea mai mare parte țării, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50-65…

Devino make-up artistul tău preferat, înscriindu-te la un curs de make-up acreditat!

Scris de Luni, 27 Martie 2023
Ai apreciat de când te știi arta machiajului și urmărești toate noutățile în domeniu? Ai râvnit să ajungi și tu un make-up artist ca aceia pe care îi urmărești pe rețelele sociale și la televizor? Este momentul să renunți la a mai fi un observator sau un simplu pasionat și…

Meteo 27 martie 2023

Scris de Luni, 27 Martie 2023
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte înnorat. Temperatura va atinge valoarea maximă de 19 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la 5 grade Celsius. Sunt 80 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 26 kilometri…

Unde acționează Poliția Locală în perioada următoare

Scris de Sâmbătă, 25 Martie 2023
Atât pietonii, cât și șoferii, care au treabă prin oraș trebuie să fie atenți la parcări, staționări și traversări! Polițiștii locali de la Serviciul Rutier ies din nou pe străzi cu efective sporite și orice abatere poate fi sancționată! În perioada 25-27 martie riscurile sunt maxime în următoarele zone: Calea…

Meteo 25-26 martie 2023

Scris de Sâmbătă, 25 Martie 2023
În acest weekend, cerul va fi parțial înnorat. Astăzi temperatura maximă va ajunge la 21°C, iar duminică va scădea la 18°C. Minima va fi de 10°C în această noapte și 6°C duminică. Sunt 7% șanse de ploaie pe parcursul acestei zile, însă duminică acestea ajung la 24%. Vântul va atinge…

Acte necesare pentru a beneficia de pensie de urmaș

Scris de Vineri, 24 Martie 2023
Pensia de urmaș este obținută de copiii și soțul supraviețuitor, dacă decedatul era pensionar sau se apropia de vârsta de pensionare și îndeplinea condițiile. Pentru a obține pensia de urmaș, este necesar să se depună următoarele acte: copie după actele de stare civilă, copie după actul de identitate, copie după…
Pagina 25 din 38