Deși Primăria Galați își propusese ca până la finele anului să ridice pe soclu sculptura "Omagiu lui Brâncuși", lucrările nu se vor termina mai devreme de primăvara anului viitor. Potrivit panoului de șantier, data finalizării construcției este 25 martie 2023.
"Sculptura «Omagiu lui Brâncuşi» nu mai rugineşte în iarbă", anunțam în ediția din 12 noiembrie 2022 a ziarului "Viața liberă". Cu doar o zi în urmă, gălăţeanul Andrei Vlad surprinsese momentul în care sculptura în metal, opera artistului german Ewerdt Hilgemann, era ridicată din tufişurile în care a zăcut ani în şir, în vecinătatea zonei Trecere bac. Iar în imediata apropiere a locului în care lucrarea a fost abandonată atâta amar de vreme, se află în curs de amenajare fundaţia unui soclu.
Așa cum am promis, revenim cu informații oficiale privind demersurile care se fac. Conform Primăriei Galați, la această dată se lucrează la realizarea fundației de beton pe care va fi amplasată lucrarea de sculptură în metal "Omagiu lui Brâncuși". În același timp, se fac lucrările specifice de restaurare, montarea efectivă a sculpturii urmând a se realiza în primăvara anului viitor.
Lucrările sunt executate de firma Edilgalcon din Schela, după un proiect realizat de Arhidesk SRL Galați.
Foto: Anca Melinte