Ioana Pârvulescu lansează la Galaţi volumul „Invizibilii”

Ioana Pârvulescu lansează la Galaţi volumul „Invizibilii”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Vineri, 19 mai, ora 12,00, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri" va avea loc lansarea cărții „Invizibilii" de Ioana Pârvulescu, bestseller Gaudeamus 2022. Ea este cunoscută publicului şi pentru bestsellerul "Inocenţii". Gazda evenimentului va fi profesorul Doru Căstăian. 

Despre prima sa carte pentru copii, "Invizibilii", Ioana Pârvulescu, spune: "Laura este inteligentă, curioasă și plină de curaj, deși se crede «neobișnuit de obișnuită». Are, însă, un secret. O să vi-l spun și vouă: la aproape opt ani, nu știe să citească. Motivul? Imaginația ei prea bogată. Într-o bună zi, colegii Laurei intră în bibliotecă și dispar. Au devenit pur și simplu invizibili! Unde ar putea să fie? Ca să-i regăsească, fata trebuie să treacă prin șase încercări și să cunoască șase lumi. Din fericire, nu e singură în aventurile ei. Are alături un vrăjitor. Va reuși el oare s-o învețe și formula magică a cititului?", spune autoarea care recomandă volumul său cititorilor cu vârste între "8 şi 108 ani".

Ioana Pârvulescu (n. 10 ianuarie 1960) este o eseistă, scriitoare, publicistă, critic literar român și profesor la Universitatea din București. Între 1990 –1993 a fost redactor la Editura Litera București. Între 1993 - 2010, este redactor la săptămânalul România literară, responsabil cu secțiunea de critică literară. La Editura Humanitas, a coordonat colecția „Cartea de pe noptieră”. Coautor la manualele de Limba și literatura Română (clasele IX-XII), apărute la Editura Humanitas Educațional. Dintre volumele publicate de ea amintim: "Cartea întrebărilor", "Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale", "Viitorul începe luni" (roman), "Cum continuă povestea", (poezie), "Inocenții" (roman), "Dialoguri secrete", "Prevestirea" (roman).

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Citit 951 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Mai 2023 15:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.