Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Drăgănești, este cercetat penal și va fi atent monitorizat de poliție în următoarele două luni după ce, băut fiind, a accidentat o femeie și a fugit de la locul faptei
Accidentul s-a petrecut pe DN 25, la intersecția cu un drum comunal din Drăgănești. Bărbatul aflat la volan ar fi vrut să vireze de pe șoseaua națională pe cea secundară, numai că a acroșat o femeie de 39 de ani, care se deplasa pe carosabil. În urma impactului, șoferul a fugit acasă și a lăsat mașina, după care s-a întors, ca pieton, la locul evenimentului. Polițiștii care l-au identificat la fața locului au stabilit că acesta avusese motive foarte serioase să părăsească locul accidentului, încercând astfel să scape de acuzația de conducere sub influența alcoolului.
”După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi plecat cu autoturismul de la fața locului, pe care l-ar fi dus în curtea locuinței sale și s-ar fi întors la fața locului fără mașină, așteptând sosirea echipajelor de poliție. Rezultatul testării bărbatului cu aparatul etilotest a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a valorii alcoolemiei”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea sau ștergerea urmelor accidentului. Anchetatorii au decis să îl plaseze sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.