A fost arsă, ocupată de militari, apoi chiar desfiinţată ca mănăstire, dar a renăscut, prin grija Bisericii * Duminică, 8 noiembrie, în zi de mare sărbătoare, mănăstirea Metoc îşi prăznuieşte hramul
Mănăstirea Sfinţii Arhangheli este singura rămasă pe teritoriul oraşului Galaţi. Biserica „Metoc”, aşa cum este ea cunoscută de gălăţeni, a fost construită în urmă cu mai bine de două secole şi, pentru o scurtă perioadă de timp, în ultimii ani de comunism, şi-a pierdut statutul de mănăstire şi a rămas doar biserică de mir. Iese în evidenţă, dintre blocuri, şcoli şi clădiri moderne, şi prin faptul că are o turlă înaltă de 21 de metri. A redevenit locaş de vieţuire a călugărilor abia în 1994, sub coordonarea actualului arhiepiscop al Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul părinte Casian, la acea vreme arhiereu vicar cu numele de „Gălăţeanul”.
Duminică, la “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” de pe strada Egalităţii, nr. 6, va fi hram. Vă spunem astăzi câteva lucruri interesante despre istoria şi duhul unuia dintre cele mai importante lăcaşuri de închinare din oraşul nostru.
Ctitoria unui negustor bogat
După 1600, trebuie să fi fost mai multe mănăstiri în zona oraşului Galaţi. Cele mai multe n-au rezistat însă timpului. Spre exemplu, Paul de Alep - călător al epocii, de la care ne-au rămas descrieri importante ale vieţii din ţările române în secolul al XVII-lea - remarca faptul că în târgul Galaţilor erau nouă biserici, unele dintre ele mănăstiri. Jumătate de secol mai târziu, Aubry de la Motraye, un alt călător, consemna că cinci dintre bisericile gălăţene sunt mănăstiri. Din păcate, la începutul secolului al XVIII-lea, turcii intervin armat şi pustiesc oraşul. Chiar şi biserica fortificată Precista a fost arsă, în 1711.
Numit “staroste de negustori”, Gheorghe Şişman, probabil unul dintre cei mai înstăriţi gălăţeni ai epocii, ctitoreşte mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Izvoarele vremii atestă faptul că Şişman a cumpărat locul pe care avea de gând să ridice mănăstirea pe 16 iulie 1798. Construcţia va începe abia în 1802 şi va dura trei ani.
Pe la noi intrau în ţară hârtia şi literele
Şişman nu a construit mănăstirea din preajma actualului centru al Galaţiului pentru a fi un lăcaş care să se autoguverneze. „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” va fi închinată mănăstirii Neamţ, care era, la acel moment, cea mai mare din ţară. De aici şi denumirea de „metoc”, adică, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române „mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari”. Sofronie, egumenul de la Neamţ, îl va sfătui pe bogatul negustor gălăţean în multe privinţe şi va găsi inclusiv oamenii pricepuţi pentru construcţie şi cultură. Spre exemplu, Sofronie este cel care l-a tocmit pe Toader Fălcoi pentru realizarea primei picturi a lăcaşului. Teologii consideră că, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cel mai probabil egumenul de la Galaţi se numără printre cei care trebuiau să facă şi să impună, la rândul lor, monahilor din obşte, ascultări grele în vremea în care activitatea mănăstirii Neamţ (alături de a celei de la Secu) era în grija Sfântului Paisie Velicicovski, un mare duhovnic şi cărturar al vremurilor.
Sursa foto: Direcţia Judeţeană de Cultură
Cercetătorii istoriei ortodoxiei nu exclud nici posibilitatea ca însuşi sfântul să se fi preocupat de bunul mers al vieţii duhovniceşti din micul metoc din oraşul nostru. „Sfinţii Arhangheli” putea fi considerat un aşezământ important, mai ales că prin portul Galaţi ar fi ajuns în ţară hârtia şi literele de care avea atâta nevoie Veniamin Costache, mitropolitul Moldovei, pentru tiparniţa de la Neamţ. De altfel, există documente care atestă grija şi chiar implicarea directă a mitropolitului Veniamin Costachi în păstrarea bunei rânduieli din mănăstire. Mai întâi, mitropolitul întăreşte prin propria decizie dorinţa ctitorului, Gheorghe Şişman, ca la metoc să se slujească şi în română, dar şi în greacă. Apoi, mitropolitul îi scrie egumenului de la Neamţ în favoarea păstrării unui stareţ la metocul gălăţean.
Prin foc şi sabie
Metocul gălăţean a avut o istorie zbuciumată. A fost ocupat de armata ţaristă în 1810. A fost ars în 1821 şi reconstruit abia după patru ani.
În 1858, potrivit datelor Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-a adăugat o pisanie cu următorul text: „Această Sfântă biserică s-au zidit din temelie în anul 1801 cu cheltuiala răposatului ctitor Gheorghie Şişmanul, cu a sfintei mănăstiri Neamţul-Secul şi cu a altor dăruitori patrioţi. După care, la anul 1821 în vremea rebeliei, arzându-să, s-au reînnoit iarăşi de cătră mănăstire, la anul 1825, fiind stareţ sfinţia sa părintele Domeţiean. Iară acum din rânduirea sfinţiei sale părintelui arhimandrit stariţul pomenitelor mănăstiri chir Gherasim s-au reparat şi îmbunătăţit precum se vede, cu toată cheltuiala monastirii. Anul 1858 septembrie 15 zile”.
Icoane valoroase, de secol XVIII
Actuala mănăstire este monument istoric, potrivit Direcţiei Judeţene de Cultură. Numărul de înregistrare al monumentului este GL-II-m-B-03037.
„Biserica este construita în forma de cruce, interiorul fiind compartimentat în altar, naos şi pronaos. Are şi un pridvor închis, zidit perpendicular pe latura de nord, deasupra căruia se afla o turlă mare, înfundată (oarbă). Catapeteasma este din lemn sculptat, poleit cu aur. Pronaosul are un balcon pentru cor. Pictura actuală în tempera este opera pictorului Anatolie Cudinov din Bucureşti. Cea veche a aparţinut zugravului gălăţean Toader Fălcoi şi a fost executată în 1816. În biserica se păstrează şi alte icoane pictate pe lemn, foarte valoroase, datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX- lea”, informează Direcţia Judeţeană de Cultură.
Actualmente, egumen al mânăstirii este protosinghelul Chesarie Sâmpetru, iar comunitatea monahală numără, cu totul, patru călugări slujitori.
