Doi scriitori gălăţeni, la TÂRGUL DE CARTE „GAUDEAMUS”

Doi scriitori gălăţeni, la TÂRGUL DE CARTE „GAUDEAMUS”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

"Arta este marea noastră nevoie de poveste. Şi de tandreţe." Acesta este unul din profundele aforisme ieşite de sub condeiul scriitorului Vasile Ghica. Cunoscut, dar mai ales apreciat pentru citatele sale devenite celebre, autorul va fi prezent duminică, 22 noiembrie, de la ora 11,30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” de la Bucureşti, unde îşi va lansa volumul de aforisme „Surâsul lui Icar”, apărut la Editura Eikon.

Cartea a cucerit deja publicul francez, după ce a apărut la Editura „Le brontosaure”, traducătorul ei fiind Constantin Frosin, decorat anterior de preşedintele ţării.

Vasile Ghica este originar din localitatea Priponeşti, judeţul Galaţi. Scriitorul a debutat în anul 1989, cu volumul „Surâsuri migdalate”. Vasile Ghica este deţinător a numeroase premii naţionale şi internaţionale, autor al unei plachete de versuri, al unui dicţionar enciclopedic despre personalităţile din zona Tecuci, dar şi al prozei umoristice „La balamuc, birjar”.

Un jurnal-interviu, de Angela Baciu

La acelaşi târg de carte, poeta şi publicista Angela Baciu, o altă voce distinsă a Galaţiului, va prezenta publicului vineri, 20 noiembrie, de la ora 12,00, cărţile „4 zile cu Nora” (Editura Charmides) şi „Despre cum nu am ratat o literatură grozavă” (Editura Junimea).

Cartea „4 zile cu Nora” este un jurnal-interviu şi a fost scoasă recent de sub tipar. „Este o carte la care am lucrat vreo cinci ani, acţiunea se desfăşoară în părţile noastre. În paginile de jurnal veţi găsi descrierea oraşelor de la Dunăre, vorbesc despre Brăila, Galaţi, zona Dobrogei, Babadag, despre obiceiuri şi amintiri, totul împletit cu un dialog-mărturisire cu scriitoarea Nora Iuga, despre viaţa, opera ei, prietenii literare, despre rădăcinile ei de la Brăila şi Galaţi”, povesteşte Angela Baciu.

Citit 1368 ori Ultima modificare Joi, 19 Noiembrie 2015 22:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.