SUA a impus restricții Ungariei în Programul Visa Waiver

SUA a impus restricții Ungariei în Programul Visa Waiver
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Statele Unite au impus marţi restricţii în cadrul Programului Visa Waiver pentru toţi deţinătorii de paşapoarte ungare, informează Reuters.

Ambasada americană la Budapesta a comunicat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor Ungariei în cadrul sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization - ESTA) scade de la doi ani la un an şi va fi permisă câte o singură intrare în SUA. Reprezentanţa diplomatică a menţionat că Ungaria a acordat cetăţenia între 2011 şi 2020 etnicilor maghiari din ţările vecine "fără a exista măsuri adecvate de securitate pentru verificarea identităţii acestora". Au devenit astfel cetăţeni ai ţării peste un milion de maghiari, dintr-un calcul politic al premierului Viktor Orban, care a obţinut astfel voturi în plus la alegerile ulterioare, notează Reuters.

În contextul noilor prevederi în cadrul programului Visa Waiver, Reuters observă că relaţiile între Washington şi Budapesta au fost afectate recent inclusiv de întârzierea votului în Parlamentul ungar pentru aderarea Suediei la NATO.

Un oficial guvernamental american de rang înalt a declarat că modificările anunţate marţi nu se aplică celorlaltor 39 de ţări participante la Programul Visa Waiver, ci sunt "specifice Ungariei". "Există o problemă de sistem, şi anume că au fost emise sute de mii de paşapoarte între 2011 şi 2020 fără a exista cerinţe de verificare a identităţii".

Citit 602 ori Ultima modificare Marți, 01 August 2023 18:28

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de macarie banu
    Marți, 01 August 2023 18:17
    89.137.225.***
    cam tarziu dar tot e bine!....in sfarsit!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.