China solicită SUA și UE să-și reconsidere relațiile cu Beijingul

China solicită SUA și UE să-și reconsidere relațiile cu Beijingul
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministrul de Externe chinez Wang Yi a cerut joi SUA să se ţină de cuvânt şi Uniunii Europene (UE) să regândească bazele relaţiei sale cu China, insistând în acelaşi timp asupra angajamentului gigantului asiatic de a contribui la încetarea conflictelor din Ucraina şi Palestina prin negocieri de pace, informează EFE.

Wang a făcut aceste declaraţii la tradiţionala conferinţă de presă, în cadrul reuniunii anuale a Adunării Naţionale a Poporului (ANP, legislativul chinez - n.r.), principalul eveniment politic al ţării, scrie EFE.

Într-o trecere în revistă a politicii externe a gigantului asiatic, şeful diplomaţiei chineze a recunoscut că relaţiile cu Statele Unite "s-au îmbunătăţit", dar a cerut Washingtonului "să-şi respecte angajamentele". "S-au înregistrat unele îmbunătăţiri de când preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele american Joe Biden s-au întâlnit anul trecut. Cu toate acestea, Washingtonul are încă o percepţie greşită despre China şi unele angajamente nu au fost încă respectate", a apreciat Wang, care a acuzat SUA că "folosesc în continuare trucuri" pentru a-i "reprima" ţara.

Nici UE nu a fost scutită de reproşuri, deoarece pentru Wang strategia blocului european faţă de China - bazată pe a considera Beijingul un concurent şi un rival sistemic - nu este "nici realistă, nici viabilă". "Această caracterizare nu este în concordanţă cu realitatea şi nici nu este viabilă. Nu face decât să creeze obstacole pentru relaţiile dintre ambele părţi", a spus ministrul chinez.

Potrivit lui Wang, Beijingul şi Bruxellesul trebuie să îşi clădească relaţia "pe cooperare şi practica multilateralismului" pentru a "opri orice încercare de a crea confruntări între blocuri". Relaţiile dintre China şi UE s-au deteriorat în ultimii ani din cauza dezacordurilor cu privire la invazia rusă asupra Ucrainei, pe care Beijingul a evitat să o condamne, sau a anchetei Bruxellesului cu privire la subvenţiile chineze pentru maşinile electrice.

Tocmai în privinţa războiului, Wang a apărat poziţia "obiectivă şi imparţială" a Chinei, al cărei obiectiv este "oprirea" acestui conflict.  Wang a insistat, de asemenea, că China "sprijină organizarea, în timp util, a unei conferinţe internaţionale de pace care să fie recunoscută de Rusia şi Ucraina şi care să garanteze participarea echitabilă a tuturor părţilor".

Cu argumente similare, ministrul de Externe chinez s-a referit la conflictul palestiniano-israelian, care în opinia sa nu poate fi rezolvat decât la masa negocierilor şi asupra căruia Beijingul a propus organizarea unei conferinţe internaţionale. Wang a susţinut recunoaşterea deplină a Palestinei ca stat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi soluţia a două state pentru a asigura "coexistenţa paşnică" între părţi. El a calificat totodată conflictul din Gaza "o ruşine pentru civilizaţie" şi a îndemnat comunitatea internaţională "să acţioneze pentru a promova o încetare imediată a focului".

La nivel regional, Wang a avertizat că "oricine susţine «independenţa» Taiwanului se va arde, pentru că se joacă cu focul" şi a descris ultimele alegeri prezidenţiale din Taiwan drept "alegeri locale" al căror rezultat "nu schimbă chestiunea de bază, şi anume că Taiwanul face parte din China.

Citit 307 ori Ultima modificare Joi, 07 Martie 2024 17:08

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.