EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

A doua ediţie a proiectului „Fii Avocat în Școala ta”, la final

Scris de Luni, 10 Iulie 2023
Baroul Galați a organizat, la sediul Universității "Dunărea de Jos" din Bariera Traian, ceremonia de închidere a proiectului "Fii avocat în şcoala ta!", ediţia a doua În proiect au fost implicați 24 de avocați, care au participat la ore de educație juridică la 26 de școli și licee din Galați, …

Mai mulți promovați la bacalaureat, după contestații

Scris de Sâmbătă, 08 Iulie 2023
Din nou emoții pentru absolvenții de liceu care au susținut săptămâna trecută examenul maturității. Vineri, 7 iulie, candidații care au participat la prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2023 au aflat rezultatele finale, după contestații. În ceea ce privește județul Galați, rezultatele finale plasează Colegiul Național "Mihail Kogălniceanu" printre…

Universitatea „Dunărea de Jos", în Basarabia

Scris de Joi, 06 Iulie 2023
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați a fost prezentă la Târgul Universităților din România, organizat de Federația Tinerilor Basarabeni în mai multe orașe din Republica Moldova. Reprezentanții Universității din Galați se mai află şi astăzi, 6 iulie, la Cahul, pentru a-i întâlni pe absolvenții de liceu. Universitatea "Dunărea de Jos" …

Cum s-au descurcat elevii gălăţeni la examenul de bacalaureat

Scris de Miercuri, 05 Iulie 2023
Odată cu afișarea rezultatelor la examenul de bacalaureat, elevii au început cu adevărat vacanța de vară. I-am întrebat pe câţiva dintre ei, întâlniţi la un centru de examen, unde şi dacă vor să-şi continue studiile. Irina Diaconu, 19 ani, absolventă Filologie: "Am reușit să iau nota generală 9,55. Am dat…

Contestațiile la Evaluarea Națională au adus Galațiului încă o medie de 10

Scris de Miercuri, 05 Iulie 2023
Rezultatele obținute de elevii gălățeni după afișarea notelor de la contestații au adus Galațiului o medie de 10 în plus. Astfel, numărul elevilor care au obținut media maximă la examenul de Evaluare Națională, sesiunea 2023, a ajuns la 12. "În urma reevaluării lucrărilor pentru care s-au depus contestații, județul Galați…

Cu media 10 la bacalaureat, Laura Stoicu se pregătește să devină medic

Scris de Marți, 04 Iulie 2023
Laura Stoicu, eleva care a obținut singura medie de 10 la examenul de bacalaureat din judeţul Galaţi în acest an, s-a aflat în vizită la redacția "Vieții libere" Adolescenta ne-a vorbit despre planurile sale, despre faptul că își dorește să devină medic în România, dar nu a omis să ne…

O singură medie de 10.00 la bacalaureat, în judeţul Galați

Scris de Luni, 03 Iulie 2023
Luni, 3 iulie, absolvenții de liceu au aflat primele rezultate la examenul de bacalaureat. O elevă de la Colegiul Național "Mihail Kogălniceanu" Galați este singura care a reușit să obțină media generală 10.00 la examenul din acest an. Conform datelor făcute publice de minister, rata de promovare în Galaţi este…

Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor

Scris de Luni, 03 Iulie 2023
În perioada 12-14 iulie 2023, la Universitatea din Oradea va avea loc cea de-a 41-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor, la care vor participa și doi reprezentanți ai judeţului Galați. La Adunare şi-au anunţat prezența ministrul Educației, Ligia Deca, rectorul universității orădene, precum şi importante oficialități locale. Principalele…

Începe admiterea la Universitatea “Dunărea de Jos”. Peste 1.500 de locuri la buget, specializări noi!

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
1520 de locuri bugetate la licență sunt disponibile pentru Admiterea 2023 la Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, fix la fel ca anul trecut. La taxă, cele 14 facultăți au la dispoziție 1767 de locuri. Și pentru admiterea de anul acesta au fost prevăzute locuri speciale destinate absolvenților cu diplomă…

Ateliere de creație pentru elevii gălăţeni

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
Pentru a veni în sprijinul elevilor care se află deja în vacanță, Școala Gimnazială Nr. 26 din Galați organizează o Școală de Vară care oferă activități recreative pentru elevi, din domenii foarte atrăgătoare, începând cu limba engleză și informatică, până la cursuri de prim ajutor și educație pentru sănătate. Directoarea…

Manuale gratuite pentru 50 de copii din familii defavorizate

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
Asociaţia Euro-Asiatică de Consultanță și Inovare organizează, în perioada 15 mai - 30 iulie 2023, proiectul "Start engleză pentru toți", prin intermediul căruia susține dreptul la educație pentru 50 de elevi din judeţul Galați proveniți din familii defavorizate. Proiectul este finanţat prin programul "Start ONG", lansat de Kaufland România şi…

Aproape o sută de absolvenți nu au dat proba la alegere

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
Ultima zi a Bacalaureatului pentru absolvenții de licee din Galați a adus la startul probei de testare a cunoștințelor într-o materie la alegere peste 3.000 de candidați. Potrivit ISJ Galați, din totalul de 3.115 de înscriși, în sălile de examinare s-au prezentat 3.022 de absolvenți, 93 alegând să nu susțină…

O nouă clasă de învățământ dual la „Paul Dimo”

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
Fundația GFG și Liberty Galați, alături de Rewise Learning, continuă programul de învățământ dual axat pe materiile STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) la Liceul Tehnologic "Paul Dimo", cu o nouă clasă de 20 de elevi pentru anul școlar 2023-2024. În perioada 3-7 iulie, elevii de clasa a VIII-a pot…

11 medii de 10,00 la Evaluarea Națională la Galați, înaintea contestaţiilor

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
28 iunie - zi decisivă pentru absolvenții de clasa a VIII-a, care au aflat rezultatele la Evaluarea Națională. Chiar dacă urmează contestațiile, rezultatele actuale, publicate pe portalul Ministerului Educaţiei, situează județul Galați pe locul 4 în țară, în ceea ce privește rata de promovare, cu un procentaj de 80,1%, după…

Peste 3.000 de absolvenți au dat proba obligatorie a profilului

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
3.166 de absolvenți de licee din județul Galați se aflau, marți dimineață, pe listele de examen la cea de-a doua probă a Bacalaureatului, cea de verificare a cunoștințelor la materiile de bază în profilul studiat. 90 de candidați nu s-au prezentat însă în sălile de examinare, astfel că doar 3.076…

Final de an școlar la Fundația „Cuvântul Întrupat”

Scris de Marți, 27 Iunie 2023
Chiar dacă au trecut câteva zile de la finele anului școlar, micuții de la Fundația "Cuvântul Întrupat" nu au uitat petrecerea care a fost organizată pentru ei cu această ocazie. Pentru că cei mai mulți sunt elevi la Școala Gimnazială Nr. 24 din Galați, la petrecere li s-au alăturat și…

Aproape 60 de absolvenți gălăţeni au ratat proba la Română

Scris de Luni, 26 Iunie 2023
Peste 3.000 de absolvenți de liceu din Galați au fost înscriși pe listele de Bacalaureat pentru sesiunea iunie 2023, dintre aceștia 58 absentând la prima probă, cea de Limba și literatura română. Astfel, conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Galați, s-au prezentat în sălile de examen, pentru a…

Peste 3.000 de liceeni gălăţeni încep luni examenul de bacalaureat

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Emoții pentru absolvenții de liceu care luni vor începe susținerea examenului de bacalaureat Greva profesorilor de la sfârșitul anului școlar, care a durat mai bine de trei săptămâni, a ușurat examenul, pentru că probele orale, cu care ar fi trebuit să debuteze bacalaureatul, au fost echivalate cu media notelor din…

Școală de vară la Facultatea de Calculatoare

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică (FACIEE) a organizat Școala de Vară "Fii student FACIEE". Programul le-a oferit elevilor participanți posibilitatea să învețe și să exploreze domeniile tehnologiei moderne și să-și dezvolte abilitățile într-un mediu academic de referință. Cu o durată de numai o săptămână, cursurile au inclus…

„Gala Excelenței în Educație” - ediția a III-a

Scris de Joi, 22 Iunie 2023
Așa cum am anunțat, joi, 22 iunie 2023, începând cu ora 16.00, se va desfășura în Grădina Publică a treia ediție a "Galei Excelenței în Educație", eveniment devenit reper pentru comunitate, în cadrul căruia este recunoscută și promovată performanța. "Pentru un viitor mai bun trebuie să știm să încurajăm performanțele…

Subiecte accesibile și la proba de matematică a Evaluării Naţionale

Scris de Miercuri, 21 Iunie 2023
A venit vacanța și pentru absolvenții de clasa a VIII-a, care au susținut miercuri examenul la matematică din cadrul Evaluării Naţionale Aceasta a fost ultima probă din cele două pe care elevii trebuie să le promoveze pentru a fi admiși la liceu. Și la această probă subiectele au fost accesibile,…

Cum evaluăm elevii complet și corect - o dezbatere cu prof. univ. dr. Dragoș Iliescu

Scris de Marți, 20 Iunie 2023
Miercuri, 21 iunie, de la ora 14,00, Casa Corpului Didactic găzduiește dezbaterea cu tema „Standardizarea evaluării - premisele pentru o evaluare riguroasă, utilă și echitabilă”. Dezbaterea îl are ca invitat pe profesorul Dragoș Iliescu, gazdă și moderator fiind profesorul Doru Căstăian.Dezbaterea are ca temă analiza beneficiilor și a eventualelor riscuri…

Subiecte accesibile la prima probă de la Evaluarea Națională

Scris de Luni, 19 Iunie 2023
Evaluarea Națională, sesiunea 2023, a debutat, luni, 19 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română În județul Galați au fost amenajate 117 centre de examen, iar numărul candidaților înscriși a fost de 3.991.Profesorul Adrian Silivestru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galați, ne-a declarat, după finalizarea primului…

Calendarul pentru anul școlar 2023-2024

Scris de Luni, 19 Iunie 2023
Potrivit calendarului anului școlar 2023-2024, publicat la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial al României, cursurile vor începe pe data de 11 septembrie 2023 și se vor încheia pe data de 21 iunie 2024. În ceea ce privește vacanțele, elevii vor avea o vacanță de Paștele ortodox și alte patru…
Pagina 7 din 203