Se știe apetitul britanic pentru poveștile sau povestirile cu fantome, ca să nu ne referim și la piese de teatru! Ion Sapdaru dovedește că este un subiect cât se poate de românesc, într-un context generos și, poate, mai complex, ținând cont de particularitățile spațiului mioritic, extins în ultimii ani până către balconul Julietei din Verona și chiar mai departe! Spectacolul "Natură moartă cu nepot obez", montat de Ion Sapdaru, adică actorul de scenă, film, radio, televiziune, regizorul de teatru și scenaristul, laureat al Premiilor Gopo pentru cel mai bun actor de film în 2006, textul fiind tot al acestuia (apărut și în volum, în anul 2012), pe scena Teatrului din Buzunar din Galați, are toate șansele să fie de referință, fiind una dintre cele mai ambițioase proiecte ale echipei dramaturgice independente.
Aproape două ore în mijlocul unei familii disfuncționale, cu diverse probleme, garantăm că nu fac rău, oare(cum?), nimănui! Trei mătuși și un nepot de soră al acestor "tanti" (aceasta, mama, plecată "dincolo" prea devreme pentru băiețelul ei, care devine supraponderal, mulțumită grijilor exprimate gastronomic de către mătuși, care mai intervin și pe la examene decisive pentru viitorul rudei lor atât de apropiate!) încearcă să învingă tranziția veșnică spre paradisul capitalist, scopul familiei fiind, evident, fericirea Nepotului cel Mare (Pompiliu, Pompi ș.a.m.d.), interpretat de parcă ar fi fost, până acum, rolul vieții sale de către rivalul lui… Pavel Bartoș (acesta fiind Pompi, la Teatrul Odeon), care este Răzvan Klop, mai cunoscut de către unii ca domnul Clopoțel - de altfel, parafrazându-l pe Hemingway, se trag niște clopote, pardon, clopoței, pentru părinții, bunicii, unchii și alte mătuși ale noilor generații, oarecum moralist, care nu prea mai știu să-și crească odraslele, și conform unor coduri ale bunelor maniere, ca să nu mai spunem de bunul-simț, tradițional ori ba!
Cert este că natura moartă este și nu… este, chiar dacă unul dintre mesaje ar fi: sunt și familii care împietresc totul, mortifică totul în jur, dar, dramaturgic, jocul actorilor anulează, uneori… morala! Dar nu și moralitatea, sic! Cert este că regizorul și autorul piesei mizează mult pe tensiunea care apare când, surpriză, mătușile au o invitată specială pentru nepotul lor: chiar Iubirea, în persoana unei simpatice domnișoare: la reprezentația la care am fost, Lily a fost Elena Ariadna Șeulean - dezinvoltă, adaptându-se la noua Marie Magdalenă, empatizând cu nepotul, ba parțial și cu una dintre mătuși, Wanda Isabelei Oancea, dar și provocând… decese celor trei… "soacre", indirect, rând pe rând!
N-am recunoscut-o (ceea ce, spun actorii, este de bine!) pe Cristina Gheorghe, "omul nostru din debara", în rol de Mirelă gata de orice sacrificiu pentru a-și salva nepotul de fiarele iubirii, cât pe-aci să nu o recunosc nici pe Carmen Albu, care ar fi la al nu știu câtelea rol de mamă (aici adoptivă) din ultimii ani, reușind de fiecare dată să fie altfel!
Evident, dacă veți merge la piesă, veți înțelege de ce fantomele chiar au rol important în piesă, de ce Julieta este și nu este Julieta, de ce se râde copios, deși este, totuși, trist în lume, scuzate să ne fie inversiunea și spoilerele!
Și de ce Răzvan Clopoțel (și nu numai) a avut succes la Iași și la Botoșani, unde trupa a fost de curând într-un miniturneu!
