Amintirile depănate și discuțiile care au avut loc joi, 25 aprilie, în cancelaria Colegiului Național "Vasile Alecsandri", vor fi, cu siguranță, de neuitat pentru tinerii care au cunoscut-o pe doamna Niculina Moica, în cadrul "Întâlnirilor alecsandrine", organizate de prof. dr. Ion Cioroiu.
Doamna Moica este președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR). S-a născut pe 21 octombrie 1943 (la Ploiești, dar a crescut în zona Reghinului) și a fost arestată în 1959, la 15 ani și șapte luni, chiar de la balul de final de an şcolar, fiind condamnată la 20 de ani de închisoare, pentru că era înscrisă într-o organizație anticomunistă, clandestină, împreună cu alți elevi, "Uniunea Tineretului Liber din România".
Întâlnirea a fost prefațată de Ion Cioroiu, care le-a adus aminte tuturor celor prezenți (colegi, profesori din mediul universitar şi de la alte școli, jurnaliști, pensionari, bibliotecari, scriitori, foști deținuți) că istoria, pentru cei care nu o cunosc, tinde să se repete, chiar dacă există nuanțe, mai ales în sens negativ.
Și doamna Moica a ținut să atragă atenția că liceenii trebuie să fie atenți (domnia sa a fost arestată la vârsta unora dintre cei prezenți), "să aibă grijă, să mai meargă și pe la biserică, să asculte părinții și pe cei mai în vârstă, să fie în stare să aleagă grâul de neghină".
La una dintre întrebările profesorului Ghiță Nazare, doamna Moica a subliniat că a fost un fel de victimă colaterală, ca și tatăl său, absolut nevinovat și neimplicat în acțiunile grupului constituit din iniţiativa unui coleg de liceu. Membrii grupului (lotul de la proces a avut 19 membri) s-au întâlnit în mai multe rânduri, având discuţii contra regimului, au scris scrisori de compasiune (aici fiind implicată şi Nina, cum i se spunea doamnei Moica în familie) pentru familiile ai căror membri fuseseră arestaţi, iar unii dintre băieţii din grup au furat câteva arme de la Ocolul Silvic.
În amintirile doamnei Moica, anii de închisoare, de izolare sunt cumpliți (a fost în penitenciarele din Târgu Mureș, Jilava, Botoșani, Arad, Oradea), chiar dacă există și momente în care solidaritatea oamenilor aduce aminte că, totuși, în istorie și în viață, putem fi cu toții buni, deschiși spre dialog, spre compasiune, în opoziție cu Foametea indusă, Frigul îndurat, Umilința aplicată, episoadele cu copiii născuți în închisoare fiind deosebit de emoționante.
Infernul sistemului concentraționar a fost urmat, și aici lumea nu prea conștientizează, de infernul post-infern al relațiilor sociale influențate de faptul că ai fost în închisoare, chiar dacă nu pentru fapte penale, deși au fost cazuri politice transformate în procese umilitoare, în care oamenii erau condamnați pentru bișniță și alte fapte. Cert este că, de pildă, Niculina și tatăl său au fost aruncați în închisoare, iar mama a rămas pe drumuri (toată averea, vorba vine, fiind vorba de o locuință normală și de ceva teren, fiind confiscată).
Aflată pentru prima oară la Galați, Niculina Moica a spus că i-a plăcut orașul și că este onorată să fie prezentă la colegiul în care a învățat disidentul Gheorghe Ursu, victimă a regimului comunist ceaușist.
Întrebată de către una dintre liceene dacă a avut cumva gânduri de sinucidere în închisoare, răspunsul doamnei Moica a fost concis: "Nu! Am cunoscut cazuri, dar nu a fost vorba de mine… Acolo, nădejdea noastră a fost mereu în Dumnezeu! Rugăciunea noastră era aproape continuă, și la propriu, când aflam de cazuri de boală gravă ale unora dintre colegi, valul de rugăciuni transmițându-se din celulă în celulă…"
A fost, practic, un nou episod din "Memorialul durerii", o lecție de istorie pe viu, în care mesajul către noile generații a fost optimist, dar și cu o anume doză de îngrijorare, care reiese din relatarea evenimentelor din decembrie 1989: "Doamne, ce bucurie a fost atunci! Dar apoi ne-am mai revenit!"
