Guvernul României se află ”pe ultima sută de metri” privind structurarea finanțării pentru ajutorul de stat dedicat investiției de 1,4 miliarde de euro pe care compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) dorește să o facă, la Galați, într-o fabrică de baterii electrice, a declarat, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România, primarul Ionuț Pucheanu.
„Încă nu s-au apucat efectiv să construiască. Noi am anunţat investiţia cu mare fast, în faţa unor persoane extrem de importante nu doar la nivel de România, ci şi la nivelul Uniunii Europene, suntem în momentul de faţă pe ultima sută de metri pentru obţinerea formulei pentru ajutorul de stat, pentru că această investiţie are nevoie de o formă de întrajutorare şi din partea statului român“, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.
Mecanismele de ajutor de stat sunt esențiale în prezent pentru atragerea și derularea unor investiții în tranziția energetică, această regulă fiind una care se aplică atât în Uniunea Europeană, cât și în SUA sau alte mari economii ale lumii.
După cum v-am informat în paginile ziarului ”Viața liberă”, în luna iunie, proiectul ABEE a fost lansat oficial în cadrul unui eveniment organizat la Primăria Ninove (Belgia), la care au participat inclusiv premierul belgian Alexander de Croo și ministrul român al Economiei Ştefan Radu Oprea.
Primii pași concreți spre derularea investiției ”au durat mai mult decât ne-am fi închipuit sau decât ne-am fi dorit, atât noi, cât mai ales investitorul”, a arătat primarul Ionuț Pucheanu. În același timp, acesta a precizat că lucrurile se pot accelera în perioada următoare.
”Suntem pe ultima sută de metri, o dată la o săptămână sau la două săptămâni când ajung la Bucureşti trec pe la Guvern pentru a mă interesa de cum merg aceste lucruri“, a precizat primarul.
Ionuț Pucheanu spune că formula pentru ajutorul de stat este finalizată, dar Guvernul trebuie să găsească sursa de finanţare pentru acest ajutor de stat. Banii ar putea veni chiar şi din Fondul de Modernizare.
„Formula e gata, acum trebuie să găsim forma sau sursa de creditare, de unde vor veni banii. Cel mai probabil, pe ultimele addendumuri făcute ghidului ce urmează a fi emis avem şanse fantastic de mari pentru a lua aceşti bani din Fondul de Modernizare de 18 miliarde de euro ce urmează a fi scos de Ministerul Energiei“, a arătat primarul.
El recunoaşte că în acest proces de atragere de investitori este importantă şi „partea de voinţă politică, acolo unde trebuie să se armonizeze destul de mulţi oameni, orgolii şi interese“. Totuşi, este încrezător că investiţia ABEE la Galaţi se va concretiza.
„Eu cred că se va întâmpla, îmi pun speranţa că se va întâmpla. Am luptat mult prea mult pentru această investiţie ca să renunţ doar pentru că îmi spune cineva, un ministru mai trecător decât sunt eu pe funcţia pe care o am, că nu e de acord sau că nu vrea. Nu pot să iau «Nu» ca răspuns, prin urmare mă voi lupta. (...) Vom vedea cine şi dacă într-adevăr mai sunt orgolii de învins, pentru că vorbim de orgolii, aşa cum am spus şi în primă fază. Avem toată susţinerea premierului Marcel Ciolacu din toate discuţiile pe care le-am avut şi nu a fost doar una în acest sens“, a declarat Ionuț Pucheanu.
Primarul este de părere că Guvernul înţelege că atragerea de investitori este o cursă la acest moment, dar crede că administraţia centrală a fost nevoită să se concentreze pe alte probleme şi nu s-a concentrat pe astfel de subiecte.
Foto: Ovidiu Amălinei