Un tânăr medicinist are nevoie de ajutor ca să nu-și piardă un braț

Un tânăr medicinist are nevoie de ajutor ca să nu-și piardă un braț
Apostu Marian
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

La 24 de ani, un tânăr din Galați trece prin cea mai neagră perioadă din viața lui. Se confruntă cu o gravă problemă de sănătate, care se poate solda cu pierderea brațului stâng. O intervenție chirurgicală care nu se poate face în țară, dar care are mari șanse de reușită în Germania, l-ar costa circa 45.000 de euro, bani pe care nici el și nici familia nu îi au și nici nu îi pot strânge.

Pe Marian Apostu, un accident grav l-a adus într-o situație de risc major, aceea de a rămâne infirm pe viață și astfel de a nu mai putea profesa vreodată în meseria la care a visat de când era copil. Tânărul gălățean este acum student în anul doi la Facultatea de Medicină din Tg. Mureș, unde a fost admis după ce a parcurs deja trei ani de Stomatologie. Și-a dorit mult să fie medic și să ajute oamenii, numai că în primii ani de studenție a suferit un accident grav, căzând de pe un pod, de la înălțimea de patru metri. S-a ales cu multiple fracturi la umărul stâng, fiindu-i montată o tijă metalică și șuruburi care să îi sudeze oasele, numai că, după o vreme, problemele s-au accentuat, dispozitivul implantat afectându-i ireversibil umărul.

În urma unor investigații suplimentare, i s-a pus diagnosticul crunt de necroză a humerusului stâng, afecțiune care avansează rapid și a cărei unică soluție este reconstrucția. Operație grea, pe care, din păcate, nu o poate face în țară, deoarece este alergic la Propofol, substanță conținută de anestezicele folosite la noi. "Din cauza acestei substanțe, i se umflă capul și gâtul, nu mai poate respira. Prin operațiile pe care le-a făcut aici a trecut foarte greu, medicii au spus că nu mai pot  risca cu acest anestezic deoarece poate face oricând stop cardiorespirator și să nu mai iasă viu din operație. În Germania se poate face intervenția. Şi acolo sunt riscuri, dar mai mici. Ar trebui să stea sub anestezie circa 18 ore, cât durează reconstrucția, fiind nevoie de o echipă complexă de terapie intensivă. Din acest motiv, costurile sunt foarte mari și noi nu ni le putem permite. Dacă nu se face operația cât mai repede, singura soluție va fi amputarea", ne-a spus Mirela Apostu, mama lui Marian.

45.000 de euro până la vară

Clinicile unde ar putea fi operat Marian sunt la Stuttgart și Hamburg, la fiecare costurile fiind aceleași. Circa 780 de euro reprezintă costurile de spitalizare pentru o singură zi, sumă exorbitantă pentru tânăr și familia sa. Ar fi de dorit ca măcar o mică parte din sumă să o aibă până la începutul lunii februarie, când Marian ar trebui să meargă la un prim consult. "Pentru că nu vrea să lipsească de la cursuri, am zis că următoarea  dată când ar putea fi văzut de medicii din Germania ar fi vacanța intersemestrială, în februarie. Măcar până atunci, dacă s-ar putea, să fim sprijiniți cu niște bani. Operația ar trebui făcută cel târziu în vara anului viiitor", a adăugat mama tânărului.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie ca, în decurs de aproape un an, Marian să strângă acești bani, care îi pot salva sănătatea și viitorul. Singura soluție în momentul de față este ajutorul din partea oamenilor de bine, care i-ar putea dona bani în limita posibilității și disponibilității. Cei care doresc să îi întindă o mână de ajutor o pot face prin intermediul următoarelor conturi bancare:

RO49 RNCB 0144 0780 6658 0001 (LEI) - deschis pe numele lui Aurel Apostu (tatăl lui Marian) la Raiffeisen Bank;

RO96BTRLEURCRT0CH9683001 (EURO) - deschis pe numele lui Marian Apostu la Banca Transilvania.

Orice ajutor care îl poate salva pe Marian este binevenit!

Citit 6961 ori Ultima modificare Joi, 30 Noiembrie 2023 22:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.