Mă aflam în celebrul (anonim) sat Dănești de Codăești de Vaslui, unde m-a aruncat soarta ca profesor stagiar de engleză-franceză. Un al doilea contact lingvistic șocant pe care l-am avut cu limba autohtonă a fost acela cu cârciumarul Ghiorghiță, care ne-a întrebat „Ăi, nu trebui sî vî schimb scurmuiera șeia, cî pre s-o umplut tari?!”
Mintea mea ageră s-a prins pe loc: scurmuieră era o paralogie (fenomen lingvistic pe care doar oamenii de litere îl cunosc, și nici aceia toți) pentru „scrumieră”.
Ei, dar mi-a fost dat să întâlnesc, în același drag și frumos Dănești, alte dihănii de transformări de vocabular: lăcrămăție pentru „reclamație” (apropierea e clară, de la „a vărsa lacrimi pentru obținerea unui scop” până la „a reclama o faptă și a aștepta vreme îndelungată și dureroasă pentru obținerea rezultatului așteptat”); renumerație pentru „remunerație” (de la „a număra banii de salariu” până la „salariu”); car funegru pentru „car funebru” (car îmbrăcat în negru pentru funeralii); nervoză pentru ”nevroză” (până la urmă, tot o boală de nervi); sașiu pentru „șasiu” (aici diferența semantică e de la cer la pământ, între „persoană cu ochii cruciși” și „cadru metalic pe care se montează o mașină”). Ultimul exemplu este somnieră în loc de „somieră” (al doilea este rețeaua de arcuri pe care se așează salteaua unui pat, iar somnieră vine dintr-același pat, cu semnificația „loc unde se doarme”).
