(unghi favorabil... da capo al fine, cu poetul Ioanid Romanescu şi poetul Gelu Ciorici-Şipote, în ceas aniversar)
Eu cred că începe... nu cred că mă-nşeală...
nu cred că se joacă (de-a Viul) Celesta...!…
Nu, nu mi se pare: aud foarte bine
şi văd foarte bine din unghiul acesta!
Aşa m-aşteptam să înceapă, nu alt fel...!...
Ar fi fost mai frumos în alt fel? mai urât,
mai târziu, mai degrabă, mai bine, mai rău?
pot să spun şi încât?! pot să spun şi decât?!
Şi văd pân-acolo: e foarte aproape...
aşa de aproape, încât mi se pare
c-a fost (Totdeauna) la mine, cu mine,
c-o am din sămânţă, din mugur, din floare!
C-o am din „Ceva” fără margini şi fără
vrun sens, doar aşa, să (se)-ntrebe oricine:
de unde, de când, oare cum este „Este”
şi cine răspunde da capo al fine?
Un „Este” cu margini, o sumă de margini
eu cred că începe în orice secundă...
şi-i suntem aproape, aşa de aproape,
că viaţa şi moartea perfect se confundă!
Că plus/minus Viaţă e plus/minus Moarte,
că plus/minus Tot e Nimicul acesta...!...
Nu cred că ne-nşeală cu verzi şi uscate,
nu cred că se joacă (de-a Viul) Celesta!
Un ochi mai încolo, un ochi mai încoace:
teribilă pândă-n latenţă precară...!...
Nimic mai curat ca Re/Facerea Lumii
a ultima oară... mereu prima oară...!
Hei, tu, de acolo!... hei, tu, de aicea!...
aşa este „Este”?!... auzi?... poţi pricepe?...
acum eşti la capăt!... acum nu ai capăt...!...
Nu cred că nu-i gata, nu cred că nu-ncepe!
