„Anul trecut, nordul oraşului Tsukuba a fost lovit de o tornadă care a măturat un cartier întreg, revendicându-şi, dacă nu era deja de ajuns, şi viaţa unui copil. Chiar în aceeaşi zi, după ce natura s-a mai îmblânzit, întreaga comunitate s-a mobilizat pentru a-i ajuta pe cei rămaşi fără acoperiş, alături de autorităţile locale. Solidaritatea a mers şi mai departe: numeroşi voluntari au mers în locul calamitat pentru a ajuta la reconstrucţia caselor distruse”, ne-au povestit Ana şi Adrian Ţaru, o familie de gălăţeni care a trăit pentru un an şi jumătate în Ţara Soarelui Răsare.
Povestea lor duce cu gândul la modul ruşinos în care reacţionează mare parte din conaţionalii noştri la drama unor inundaţii: asistă ca spectatori la un reality-show al salvării oamenilor şi al bunurilor care le-au mai rămas. Tocmai de aceea i-am rugat pe Ana şi pe Adrian să ne prezinte Japonia aşa cum au descoperit-o ei. Aşa cum aţi putut citi în pagina trecută de Diaspora, Ana Ţâru a ajuns în Japonia datorită bursei Monbukagakusho, pe care a primit-o din partea guvernului nipon, o bursă adresată profesorilor care doresc să îşi îmbunătăţească sau să-şi îmbogăţească metodele de predare. La scurt timp, i s-a alăturat şi soţul, Adrian Ţâru.
O ţară curată
„Japonia este o ţară curată, din toate punctele de vedere, unde politeţea şi bunul simţ sunt coordonatele principale ale oricărui comportament, un loc ideal de trai pentru orice cetăţean. Deşi totul în jur este maşinizat şi tehnologizat, dându-mi iluzia unei societăţi din viitor, tradiţia îşi păstrează intactă prezenţa în viaţa japonezilor. În ritmul alert, uneori robotizat, impus de societatea hiperactivă în care trăieşte, omul de rând menţine vii cutumele vieţii nipone, nepermiţând uitării să se aşterne peste ele: ceremonia ceaiului, poziţia şezândă «seiza» (în traducere "a sta cum se cuvine"), kimonoul sau hakama, fusta pantalon tradiţională, purtate în momente importante ale vieţii - nunta, majorat sau absolvire, un înalt registru de politeţe (keigo), promovarea muzicii tradiţionale (tobele taiko, shamisen sau koto). E drept, pentru mulţi tineri studenţi străini pe care i-am întâlnit acolo, Japonia este tărâmul anime-urilor, a poveştilor manga, karaoke sau pachinko (jocuri mecanice interactive), însă spiritul japonez merge dincolo de aceste aspecte, căci aceşti oameni sunt cu adevărat iubitori de cultură. Am fost foarte surprinsă să văd oameni care citesc la semafor sau librării aglomerate încă de la 8 dimineaţa”, ne-a povestit Ana.
Spectacol pe cer
De neuitat vor fi pentru cei doi gălăţeni focurile de artificii spectaculoase din cadrul festivalurilor estivale la care soţii Ţâru au avut privilegiul să asiste. Au participat la două dintre cele mai populare festivaluri de foc de artificii din ţară, la Tokyo şi la Tsuchiura, unde timp de două ore şi jumătate nu şi-au desprins privirile de pe imensul albastru, unde forme impresionante de lumină şi culoare explodau artistic.
Solidaritate, voluntariat, muncă în echipă
„De lungă sau mai scurtă durată, o astfel de experienţă îşi pune amprenta incontestabil asupra oricărei persoane. Prin urmare, după un an şi jumătate de trai în Japonia, atât de departe de obştea şi de rădăcinile mele, am ajuns să cred cu tărie în proverbul «Omul sfinţeşte locul», căci japonezii mi-au arătat cât de important este să ai o viaţă ordonată, să respecţi identităţile din jurul tău, chiar dacă-ţi sunt străine sau incompatibile ţie, să fii mereu senin şi să preţuieşti mediul în care trăieşti. Încerc să păstrez activ ecoul comportamentului pe care mi l-am însuşit acolo, căci, lăsând la o parte bucuria inerentă a călătorului, m-am simţit un cetăţean cu adevărat fericit în acel cadru social. Mai mult, japonezii mi-au oferit lecţii preţioase despre solidaritate, voluntariat şi muncă în echipă”, ne-a mărturisit Ana.
Educaţie pentru viitor
„Întrucât în România, terenul activităţilor extraşcolare este încă arid şi dezorganizat, planul meu de cercetare a vizat chiar această latură din învăţământul preuniversitar japonez. Şi pentru a înţelege mai bine acest fenomen, alături de profesorul meu mentor, am participat periodic, ca observatori, la desfăşurarea activităţilor cluburilor de artă din cadrul aceleiaşi şcoli, timp de jumătate de an. Japonia are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte cluburile şcolare, iar copiii sunt foarte implicaţi în aceste activităţi zilnice”, ne-a spus Ana. În plus, copiii au o deschidere largă către lumea artelor şi încă din grădiniţă descoperă tainele unui instrument muzical. De altfel, la şcoală, a învăţa să cânte la un instrument este unul dintre obiectivele principale la ora de educaţie muzicală, şi, prin urmare, toţi elevii devin mai mult sau mai puţin instrumentişti la finele liceului.
Dor de sushi
Câtă vreme a stat în Japonia, Ana a dus dorul festinului cu mămăligă aburindă şi brânză proaspătă de acasă, în vreme ce încerca să-şi explice de ce unele feluri de mâncare pe bază de carne au un pronunţat gust dulce. Iată însă că acum i se întâmplă des să poftească la bucatele nipone, aşa cum i se întâmpla acolo cu bunătăţile româneşti. „Mâncarea japoneză se prepară relativ uşor, însă, la noi în oraş, este destul de greu să găseşti ingredientele necesare. Am reuşit, totuşi, să fac câteva sortimente de sushi (tempura cu crevete, tsuna mayo sau makizushi), care să-mi amintească de gustul celor pe care le-am mâncat acolo, numai că varianta cea mai delicioasă de sushi - cea cu peste crud - mi-a fost imposibil s-o gătesc”, ne-a mărturisit Ana.
"Ochiul Big Brother"
Ana şi Adrian au îndrăznit să forţeze o comparaţie a vieţii de acolo cu jocul Sims, unde totul este calculat până la cele mai mici detalii. Ei bine, de multe ori au fost uimiţi să vadă cât de organizaţi sunt japonezii, de parcă au un ochi Big Brother aţintit asupra fiecărui cetăţean al lor, monitorizându-l şi purtându-i de grijă în acelaşi timp. Spre exemplu, la intrarea în orice spaţiu public (supermarket, farmacie, bibliotecă, etc.) se găseau dezinfectant pentru mâini şi pungi pentru umbrele, căci în Japonia sunt multe zile ploioase de-a lungul anului! „În fiecare zi am învăţat câte ceva acolo, iar toate aceste lecţii de viaţă, toţi aceşti oameni minunaţi cu care am interacţionat la celălalt capăt al lumii, ni le-am vârât în inimă şi ne-am întors acasă oameni fericiţi”, ne-au spus Ana şi Adrian Ţâru.
