Ce mai înseamnă pentru gălăţenii din diaspora „Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română”? Şi când s-au prins ultima dată în "Hora Unirii"? Iată ce răspunsuri am primit din Marea Britanie, Italia, Canada şi Israel.
Ziua Unirii cu anticipaţie
Daniela Lawson (Marea Britanie): "Deşi respect şi mă bucur că există în istoria noastră pagina Unirii, trebuie să recunosc am simţit că am dat «mână cu mână cei cu inima română» pe 16 noiembrie. Fără a avea nevoie de organizatori sau stimulente, românii s-au mobilizat fără a pune la socoteală sacrificarea unei zile de odihnă, distanţa sau vremea potrivnică, toţi ca unul, pentru a nu lăsa viitorul la voia întâmplării sau a unor compromişi. Ziua votării a fost o horă a unirii la scară de mapamond. M-am simţit acasă pe teritoriu străin, datorită zidului uman din care făceam parte. Necunoscuţi până ne-am alăturat, ne-am recunoscut a fi între noi, uniţi în cuget şi simţiri. Am trăit ziua de 24 ianuarie cu anticipaţie, mândrie şi bucurie simţite româneşte, între români, pe 16 noiembrie 2014!".
"Am jucat "Hora Unirii" pe 16 noiembrie"
Daniel Nicolau (Italia): "Hai să dăm mână cu mână", pentru mine, înseamnă în primul rând votul din 16 noiembrie 2014. Înseamnă un stadion plin de oameni, care, în ciuda prestaţiilor îndoielnice ale naţionalei de fotbal, strigă: «Hai, România!»". Înseamnă tinerii care ne fac cinste la concursuri internaţionale de matematică, fizică, informatică… Înseamnă milioane de telespectatori care stau cu sufletul la gură şi strigă: «Hai, Simona Halep!»". Înseamnă Armata Română, care ne reprezintă cu onoare în teatrele de război din lume şi în «timpul liber» se ocupă de inundaţii, deszăpeziri şi alte situaţii de urgenţă. Înseamnă toţi dascălii din România, care, pe salarii de mizerie, încearcă să formeze generaţiile viitoare. Înseamnă medicii şi personalul medical care refuză ofertele de muncă din străinătate pentru a ne salva vieţile nouă, copiilor, părinţilor. Înseamnă românii de pretutindeni care îşi reprezintă prin munca lor ţara natală. Înseamnă TOŢI românii din ţară care strâng din dinţi şi trag la carul numit Economie, închizând ochii ca să nu mai vadă nenorociri ca: taxa pe stâlp, supraacciza la carburanţi, timbrul de mediu, vinieta, taxa "Băsescu", TVA de 24 la sută…. Şi aş putea continua la infinit.
Despre "Hora Unirii" pot să spun că o joc în fiecare zi cu familia mea, când strângem rândurile pentru că uniţi suntem mai puternici. Am jucat "Hora Unirii" cu foştii mei camarazi de arme de la Batalionul 284 Tancuri, dar şi pe 16 noiembrie, împreună cu români pe care nu-i văzusem în viaţa mea şi cu care am împărţit o bucată de pâine în timp ce aşteptam la coada ruşinii ca să votăm. Joc "Hora Unirii" de fiecare data când merg la Satu Mare, oraşul care m-a adoptat după căsătorie şi care mă primeşte ca pe un fiu.
"Flacăra istoriei mereu vie"
Ionel Neluţu Drăgoi (Italia): "Pentru noi, e o obligaţie morală să menţinem vie flacăra istoriei româneşti. Aşa am făcut şi în noiembrie 2014, am dat mână cu mână toţi românii din colţurile lumii, ca să reuşim schimbarea istoriei, o schimbare a ROMÂNILOR. În acest fel, le-am demonstrat strămoşilor noştri că suntem demni de a purta mai departe flacăra istoriei noastre, iar acum a venit timpul să o predăm viitoarelor generaţii, care să fie mândre când spun că vin din România. M-am prins ultima oară în "Hora Unirii", la statuia domnitorului cu origini gălăţene Alexandru Ioan Cuza, acum 15 ani."
"Cu unirea în suflet"
Florin Borduşanu (Canada): "Întrebarea a trezit nostalgii şi trăiri păstrate într-un colţ adânc al sufletului. La împlinirea a o sută de ani de la Unire, am trăit prima pagină de istorie din viaţa mea (în 1959 aveam 9 ani). Alexandru Ioan Cuza a devenit atunci primul Făt-Frumos adevărat. La monumentul domnitorului din Galaţi, am cântat şi ne-am prins pentru prima oară în "Hora Unirii". Şi aşa s-a întâmplat mereu până când, încet-încet, politicienii au distrus mitul copilăriei noastre. Ne amintim cu drag, în fiecare an, de Unire şi poate că ne-am bucura ca atunci când eram copii, dar astăzi se pare că «Vogoride» s-a clonat de atâtea ori, iar "Hora Unirii", pângărită de politicieni la tot pasul, le rămâne doar celor care vor «poze». Noi am rămas însă cu Unirea în suflet!"
"Vibram de fericire, patriotism şi mândrie"
Maria Dincov (Canada): "Pe mine, ziua Unirii Principatelor Române mă face să retrăiesc amintirile din anii de şcoală. Creştea inima în noi de patriotism şi de mândrie atunci când ne prindeam cu toţii cântând în "Hora Unirii". Cu toate noile influenţe ale timpului şi departe de ţară, comunitatea românilor din Toronto şi din împrejurimi, reprezentantă generos de parohiile bisericilor româneşti, de şcolile duminicale de limba română, de asociaţii şi publicaţii culturale româneşti, a păstrat obiceiul iniţiat de fondatori de a sărbători aceste evenimente importante ale istoriei neamului românesc prin simpozioane, conferinţe, expoziţii de fotografii, lansări de carte sau spectacole. Cât despre "Hora Unirii", n-am mai jucat-o de foarte multă vreme."
"Oamenii nu mai pun accent pe valori"
Luminiţa Ciuruşnuc (Italia): "În ziua de 24 ianuarie îmi însoţeam copilul la casa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unde, în fiecare an, se desfăşurau activităţi culturale şi însuşi domnitorul îşi făcea apariţia, alături de doamna Elena şi tot alaiul. Eram emoţionată că retrăiesc istoria pe viu. Şi astăzi, 24 Ianuarie mă face să fiu mândră că sunt româncă şi că am avut strămoşi care-şi iubeau cu adevărat ţara şi au intrat în istorie cu fapte mari pentru poporul de atunci şi de acum. Cu părere de rău, nu pot spune la fel despre conducătorii timpurilor noastre. Sper să se schimbe în bine! "Hai să dăm mână cu mână" cred că nu mai înseamnă nimic în timpurile noastre. Oamenii s-au schimbat şi nu mai pun accent pe valorile din trecut. În "Hora Unirii", m-am prins o singură dată şi asta acum zece ani!"
"Horitul nu e patriotism, ci spectacol"
Felicia Katz (Israel): "Unirea Principatelor şi aducerea lui Cuza ca domn a fost un moment de cotitură în istoria românilor. În plimbările prin Grădina Publică, mi-a vorbit pentru prima dată bunicul meu despre Domnul Cuza, legătura lui cu Galaţiul şi însemnătatea lui ca domn pământean. Despre însemnătatea Unirii Principatelor Române, am învăţat la ora de istorie cu o profesoară cu mare har şi mare dăruire, doamna Brudiu. Nu m-am prins niciodată în "Hora Unirii", nici măcar la şcoală. Aşa a fost să fie. Nu cred că dansatul unei hore poate determina iubirea şi respectul pe care un OM îl are pentru locul naşterii lui. Patriotism pentru mine înseamnă promovarea prin orice mijloace a ţării în care m-am născut. Dansul cu cocardă şi depusul coroanelor de flori mi se par şi acum doar spectacol."
Citeşte şi: INDIA, văzută prin ochii unei gălăţence: „O ţară mereu surprinzătoare” (FOTO)
