* Pe linia fragilă dintre viaţă şi moarte, noi, românii, îl avem pe dr. Raed Arafat, iar namibienii o au pe gălăţeanca Gabriela Teleman
Lucrând în sistemul de urgenţă particular, a ajuns cu ambulanta în cele mai întunecoase colţuri, unde sărăcia cruntă şi boala sunt mână în mână. Dar nu putea să refuze ceva ce le era vital acestor oameni... doar pentru că nu aveau bani. Mai mult, i-a tratat ca şi când ar fi fost cei mai bogaţi. "Faptul că eşti sărac nu îţi ia calităţile şi drepturile umane. Am încercat şi încerc să le dăruiesc demnitatea pierdută. Am visat cu ochii deschişi şi am crezut că voi avea tot ce am nevoie, să ajut pe fiecare. Pentru mine, sănătatea este una dintre nevoile de bază ale omenirii şi diferenţa între calitatea serviciului de stat şi cel particular ar trebui să fie doar o chestiune de confort. Fiecare dintre noi a avut, are sau va avea o perioadă de sărăcie, dar asta nu-l face mai puţin OM", este convingerea gălăţencei Gabriela Teleman. Ea este fondatoarea şi coordonatoarea "St. Gabriel Community Ambulance" din Namibia, cel mai rapid, mai eficient şi mai cu suflet serviciu de ambulanţă din ţara africană, nu doar din localitatea în care trăieşte de peste 20 de ani, Walvis Bay!
Viaţa primează
"Life comes first" este lozinca Gabrielei, scrisă mare şi pe ambulanţele cu care ajunge acolo unde cineva are nevoie de ajutor. Chiar şi în deşert! Chiar dacă distanţele între localităţi sunt foarte mari în Namibia. Nu poţi să chemi ajutor, n-ai timp să aştepţi, trebuie doar să acţionezi rapid şi să ştii că ai făcut totul să salvezi. Chiar şi atunci când, la 150 de kilometri, o maşină cu cabină s-a răsturnat şi toată structura a aterizat pe cabină, iar şoferul, managerul unei companii internaţionale, a fost prins dedesubt.
Lacrimi şi sudoare
"I-am aplicat un guler cervical şi i-am pus perfuzia, în vreme ce partenerul îi spunea ce facem. Nu puteam aştepta să vină pompierii. Am luat roţile de rezervă şi cricurile din toate maşinile care treceau şi am stabilizat maşina într-o poziţie ce ne permitea să-l scoatem. Atârna efectiv în centura de siguranţă şi cu piciorul sub pedală. Transpiraţia ne curgea, durerile din genunchi, spate şi coate deveneau insuportabile, dar nu puteam să ne oprim. Acum, când mărememorez, realizez că eram singura femeie acolo şi eu coordonam totul. Când, în sfârşit, l-am scos, am realizat că nu-şi putea mişca mâinile. Am ştiut că acel om tânăr va rămâne marcat pe viaţă. Lacrimile mi s-au pierdut printre picăturile de transpiraţie. Cu pompierii ne-am întâlnit pe drum şi diagnosticul meu a fost confirmat", ne-a povestit Gabriela Teleman despre unul din nenumăratele sale cazuri.
Niciun pacient mort în ambulanţă
"Tot ce vreau e ca pacientul meu să fie mulţumit. Pentru asta muncim! Sunt norocoasă că nu mi-a murit niciun pacient în ambulanţă. Fie era mort deja când am ajuns, fie s-a stins la spital.
"St. Gabriel" a devenit un brand al Walvis Bay. Cred că sunt apreciată de oamenii din toate păturile sociale. Am făcut cu drag totul şi sper că munca mea a fost primită la fel", ne-a mărturisit Gabriela Teleman.
"Sunt româncă şi România este ţara mea"
Aşa ne-a mărturisit Gabriela Teleman, care, deşi plecată de 20 de ani din ţară, nu consideră că a părăsit România: "O am cu mine, în inimă, lângă Dumnezeu". Nu o dată a fost în situaţia de a salva români. "Îmi amintesc că am primit un apel pentru o preluare cu elicopterul de pe un transatlantic şi am realizat că pacientul este român şi comunicarea era o problemă. Când am aterizat, m-am apropiat de el şi i-am vorbit româneşte. A avut o reacţie care m-a surprins. A început să plângă şi mi-a spus: "Doamnă, aţi coborât ca un înger din cer", îşi aminteşte salvatoarea.
Înfrăţire Galaţi - Walvis Bay
Aceasta este una din dorinţele arzătoare ale Gabrielei Teleman. Spune că oraşele au foarte multe puncte în comun şi a încercat acum câţiva ani, dar a bătut la o uşă închisă. "Nu cred că atunci România era pregătită. Acum, aceasta generaţie de care eu sunt aşa mândră poate face imposibilul posibil", spune cu încredere gălăţeanca.
Desigur, are un mare respect pentru dr. Raed Arafat şi de aceea şi-ar dori o "înfrăţire". "Sunt convinsă că există o formă legală ca să putem face schimb de experienţă, iar colegii mei de la SMURD să-i întâlnească pe colegii lor de la "St. Gabriel" la ei acasă şi invers, ai mei să experimenteze România. Uniformele noastre sunt tot roşii. M-aş bucura dacă aş primi uniforme sponsorizate de SMURD, cu tricolorul pe mânecă. M-aş simţi ca acasă, pentru că şi ambulanţele noastre au, la oglinzi, tricolorul într-o parte şi steagul Namibiei în cealaltă parte", spune Gabriela Teleman.
V-aţi aştepta ca o asemenea femeie puternică să nu aibă vreo slăbiciune. Ei bine, are: nu poate vedea mame plângând. De ce? Vă spunem într-o pagină viitoare de Diaspora.
Cine este Gabriela Teleman
"Cred că sunt norocoasă că mi s-a oferit locul şi timpul să fac ceva", spune cu modestie Gabriela Teleman. S-a născut la Tecuci, pe 11 iunie 1953, dintr-o mamă deosebită - o femeie ca toate româncele, o supravieţuitoare - şi un tată frumos, deştept şi în uniformă militară, care era mai mult plecat decât acasă. Mama, cu şcoala profesională de croitorie, dar un autodidact, de multe ori a trebuit să facă lucruri care nu suportau amânare ştiind că şi acesta este un mod de a-i spune partenerului "Te iubesc". Din păcate, acest lucru nu a prea fost înţeles. Când părinţii au divorţat, Tribunalul a despărţit-o pe Gabriela de fratele ei, exact ca pe toate bunurile comune. A crescut cu ideea că nu se va mărita niciodată sau că nu se va despărţi… "Şi, uite, le-am făcut pe amândouă", spune Gabriela.
Trei luni au devenit 24 de ani
Acum 24 de ani, Gabriela, de profesie tehnician dentar, lucra la Spitalul Judeţean, Centrul Stomatologic Ţiglina I, la Policlinica cu Plată şi preda la Secţia dentară de la Şcoala Sanitară, iar soţul ei lucra la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea. În 1989, chiar de ziua fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, fiica a fost confirmată ca diabetică. Şocul a fost cumplit, agravat de faptul că insulina, seringile, acele, alimentele erau de negăsit! În Africa a ajuns după ce soţul ei a primit un contract acolo. Venise pentru trei luni, sperând că va găsi vindecarea fiicei ei. Şi tot o problemă de sănătate a fiicei a făcut-o să treacă de la tehnică dentară la medicina de urgenţă, iar apoi, în 1993, să înfiinţeze "St. Gabriel Community Ambulance", serviciu de urgenţă care îi poartă numele.
CITEŞTE ŞI: India, văzută prin ochii unei gălăţence: „O ţară mereu surprinzătoare” (FOTO)
