POVESTE DE SUCCES: Cum a ajuns o gălăţeancă DOCTOR în Farmacie în ITALIA

POVESTE DE SUCCES: Cum a ajuns o gălăţeancă DOCTOR în Farmacie în ITALIA
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

* „Farmacistul este persoana responsabilă de siguranţa şi eficacitatea medicamentelor”, spune Loredana Flutur


Absolventă a uneia dintre cele mai prestigioase Universităţi din Italia, gălăţeanca Loredana Flutur tocmai a susţinut examenul de stat şi a obţinut diploma de doctor în Farmacie. Loredana şi îşi va începe, în foarte scurt timp, cariera de farmacistă. Chiar şi după atâţia ani de trai în Italia, tânăra, originară din comuna Cudalbi, n-a uitat că aceia care i-au sădit în inimă şi în minte pasiunea pentru chimie, ştiinţa care stă la baza majorităţii disciplinelor studiate în facultate, sunt profesorii de la Galaţi. Merită să-i aflaţi povestea.

Profesori exigenţi, dar foarte disponibili

După cum ne-a povestit, Loredana a studiat primii doi ani la Liceul de Marină din Galaţi, secţia Chimie - Biologie. Următorii trei ani i-a urmat la Liceul Ştiinţific „Eduard Berard” din Aosta, tot secţia Chimie - Biologie. Aosta este un mic orăşel situat la aproximativ 90-100 de kilometri de Torino, centrul universitar cel mai apropiat. „Pentru a intra la Facultatea de Farmacie, a trebuit să rezolv un test de admitere asemănător celor propuse în România. Testul de admitere nu a fost dificil, dar anii care au urmat au fost cu adevărat grei. Facultatea de Farmacie din Torino se clasifică pe locul al patrulea între cele 33 de facultăţi cu acelaşi profil din Italia. Acest fapt implică nenumărate exigente din partea profesorilor, dar, în acelaşi, timp si numeroase dificultăţi pentru studenţi. Chiar dacă sunt exigenţi, profesorii sunt şi foarte disponibili. Avem posibilitatea să încercăm acelaşi examen de cate ori vrem în acelaşi an, şi putem cere date în plus faţă de cele deja stabilite de facultate pentru acelaşi examen”, ne-a explicat absolventa.

Cursurile, spune ea, durează cinci ani, dar este foarte greu să reuşeşti să termini în această perioadă pentru că sunt foarte multe perioade în care sunt prevăzute studii în laboratoare, plus şase luni obligatorii de practică în farmacie. „Majoritatea materiilor au ca baza chimia. Este o materie care mi-a plăcut foarte mult şi pentru acest motiv ţin să mulţumesc în mod special profesoarelor mele de chimie din România, care au reuşit să mă facă să înţeleg o mică parte din acest domeniu”, ne-a mărturisit Loredana Flutur.

Ce înseamnă să fii farmacist

„Un doctor în Farmacie are posibilitatea de a ocupa o funcţie în următoarele domenii: farmacie comunală, farmacie privată, farmacie din cadrul spitalelor, industrie farmaceutică, distribuţie de medicamente, cercetare în domeniul farmaceutic şi industrie cosmetică. După absolvire, este obligatorie şi susţinerea examenului de abilitare care ne permite să ne completăm definitiv studiile şi să putem profesa. Eu am terminat definitiv studiile doar de câteva zile, dar sper ca în foarte scurt timp să reuşesc să-mi încep cariera de farmacistă”, ne-a spus Loredana Flutur.

În România, exista o concepţie greşită: profesioniştii din farmacii sunt priviţi doar ca nişte comercianţi de medicamente. De aceea am fost curioşi cum sunt priviţi farmaciştii în Cizmă. „Din păcate, şi aici există aceeaşi concepţie greşită despre farmacişti, probabil din cauza lipsei de informaţii. Aici, încă din tipul facultăţii învăţăm un principiu fundamental: farmacistul este figura responsabilă de siguranţa şi eficacitatea medicamentelor. Avem obligaţia de a proteja sănătatea celor care apelează la ajutorul nostru şi, pentru a o putea face, trebuie să urmărim protocoale obligatorii. Suntem obligaţi să informăm pacienţii de existenţa medicamentelor generice cu preţul cel mai mic, nu putem distribui medicamentele care prevăd reţeta, fără prezentarea acesteia, decât în anumite cazuri de urgenţă. Aspectul economic este important pentru proprietarii farmaciilor, dar pentru farmaciştii angajaţi este esenţial raportul cu fiecare persoană care intră în farmacie”, ne-a declarat Loredana Flutur.

În România, spune tânăra farmacistă, s-a întors foarte rar, fiind tot timpul ocupată cu studiile. „Sunt avantajată de faptul că aici sunt împreună cu familia, deci nu am foarte multă nostalgie faţă de locurile natale”, ne-a mărturisit gălăţeanca.

Noi îi dorim mult succes!

Citit 9774 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iulie 2015 18:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.