Sigur că da! Astea-s alimentele, asta-i vibrarea/emoţia! Ăştia-s mâncăcioşii, astea-s rezultatele din jurul plitei! Plita Memoriei! Memoria Plitei! Oamenii Plitei! Oamenii Memoriei! Şi toţi... parcă se gândesc la Atunci! Nu, nu parcă se gândesc, ci chiar se gândesc la Atunci! Tocmai la Atunci, la Duminica Orbului, adicătelea! Când au/am ales praful şi pulberea de pe tobă! Când s-a ştampilat Zădărnicia şi Absurdul! Când s-a dat cu stângu-n dreptul! Când s-a legiferat nădejdea tragică şi timpul/vremea lui Pierde Vară! Nu?... Sigur că da!... Toţi privesc în/spre Pământ! Şi toţi îşi aduc aminte că, într-o zi, pentru ei, n-o să mai vină nici o Dimineaţă... şi toţi se vor nălţa la Cer, cu ochii în lut!... Da, toţi sunt cuplaţi spiritual la vibraţiile de Atunci! Şi, aşa, ca şi cum din Memoria Plitei s-ar auzi! Aşa, ca şi cum „degeaba regretăm, am fost cu capu-n traistă, chiar i-am admirat pe cei care l-au asasinat pe Nicolae Ceauşescu, i-au luat locul şi s-au pus pe furat, pe căpătuială, pe spoliere şi sperjur!”... Ascultăm!
„Cică primăvara asta ne va scoate din angoasă/ şi-o să ne arate preţul pus pe capul unui vot!/ Oile patriotarde, speriate de gălbează,/ vor fugi la frontieră, să-l aştepte pe Godot!
Şi vor plânge omeneşte toţi măgarii şi plăvanii,/ observând cum se mai spală un Pilat din Pont pe mâini!/ Amăgiţi de-atâta vreme, vor ieşi pe drum, ţăranii.../ câinii vor lătra la Lună, Luna va lătra la câini!
Prea şi-au căutat pământul cu blândeţea şi hârlezul,/ realeşii lor de-acuma sunt aleşii de atunci,/ iar la kilometrul Zero, unde şade Chichirezul,/ cresc ciupercile Minciunii prin Palate şi Spelunci!
Au surzit jucând pe bâzul crocodililor isterici!/ Unii au murit de scârbă, alţii au murit de frig!/ Rareori mai cântă broasca uşilor de la biserici!/ Şi se micşorează raza găurii de la covrig!
Nu mai pot umbla de foame! Nu mai curge apa-n teică!/ Chiar şi ultima găină li se ouă prematur!/ Vaca stă ca scheletroana, cu alură de suveică,/ ostenită de gândire, numai piele şi contur!
Cam din când în când răsare câte-o notă circulară,/ să le ţină-n şah elanul şi claponul emotiv!/ Cică, după Sfântul Gheorghe, Baba Oarba Funciară,/ o să-şi treacă ochelarii în Coşmarul colectiv!
Şi-o să vezi nenorociţii cum se scad şi se adună/ cu desaga şi căldarea să adune elixir!.../ Cică-n primăvara asta vor lua Pământ pe Lună/ şi-or să cânte laolaltă: Foaie Verde Cimitir!”...
Nu?... Sigur că da!... Stai să mai vezi şi să mai auzi!
