Amantelor, v-aştept în Centrul cel Im/Posibil al Visării,
să mergem spre Ne/Margini, singuri, toţi, fără lacrămi şi păreri
de rău, de bine, de iubire, de mod, de loc, de timp, de vreme...
toate acestea-s inutile în spaţiul doamnei Nicăieri!
În centrul cel din partea asta, în centrul cel din partea ceea,
în centrul celălalt, în altul, în centrul cel de peste Tot,
în centrul fără circumstanţe...în Punctul cel mai mic din locul
deloc atins de împrejurul cu miază/sud, cu miază/nord!
V-aştept frumos, ca pe Vestale, acum...vă rog să daţi năvală,
nu vă sfiiţi, lăsaţi deoparte gând, suflet, milă şi respect...
veniţi aşa cum sunteţi: sfinte, păgâne, slute, elegante...
veniţi pe scurtătură...haideţi...râzând, plângând...astfel...direct!
Să mergem...timpul se contractă, dă-n clocoteală, intră-n Sine
şi strigă dinspre disperare: haideţi acum, nu mai am timp...
mă strâng şi mă înalţ la ceruri...şi plec de tot...cu tot cu ceruri...
şi după mine nu rămâne nimic, nimic, nimic în schimb!
Să mergem...cred că ne aşteaptă de mult ne/mulţumita doamnă
a celor tandri cu amante şi-a celor tandre cu amanţi,
a celor care-şi ţin Candoarea până-n Principiul fără capăt,
ca pe o Cruce printre laici rotunzi, pătraţi, mărunţi, giganţi!
Să mergem...n-aveţi ce mai face n-această scumpă Spurcăciune
cu sfinţi vopsiţi şi cu eretici, cu troglodiţi şi căzături...
aici, păduchele stă-n frunte...aici, s-a pus pe foc Principiul...
şi s-a călcat mereu Porunca „să nu ucizi”!...şi „să nu furi!”...
Veniţi, eternelor Vestale...de n-aţi fi fost într-astă Lume,
de n-aţi fi fost înalte, drepte, uşoare, grele, simple, lungi...
de n-aţi fi fost la căpătâiul celor trimişi pururi să şteargă
plânsul, n-ar mai fi fost (odată) nici un Acum, nici un Atunci!
Veniţi...e ultima secundă...chiar nu vedeţi cum se aude
şi cum se suie hârcâiala cuţitului până la os?...
V-aştept în Centrul Im/Posibil şi sacru al Nădăjduirii...
haideţi să facem...(dimpreună, din nou)...curat, gratis, frumos!
